Tramvaiul 41 va circula pe un fir doar în zona Podului Grant de la 1 septembrie. Intervalul de succedare, mărit cu un minut – PMB

De la 1 septembrie, tramvaiul 41 va circula pe un singur fir doar în zona Podului Grant, iar în acest fel intervalul de succedare se va mări cu aproximativ un minut faţă de perioada în care tramvaiul circula pe ambele sensuri, a anunţat, miercuri, directorul executiv al Direcţiei Transporturi din cadrul PMB, Mihai Teodorescu.
Economica.net - mie, 14 aug. 2019, 11:20
Tramvaiul 41 va circula pe un fir doar în zona Podului Grant de la 1 septembrie. Intervalul de succedare, mărit cu un minut - PMB

„Tramvaiul 41 va circula pe un sens, însă doar pe porţiunea Podului Grant, dar aceasta nu va mări intervalul de succedare decât cu un minut, faţă de ce era înainte, să circule pe ambele sensuri. Deci, bucureştenii nu vor fi afectaţi. Ba, dimpotrivă. Vom lăsa şi linia 641, 642 şi se va mai crea încă o linie 643, tot navetă, ca să venim în sprijinul cetăţenilor, să poată să îşi aleagă cel mai bun traseu”, a precizat el în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.

Primarul general, Gabriela Firea, a subliniat că restricţiile de circulaţie sunt necesare, având în vedere multitudinea şi importanţa lucrărilor care trebuie efectuate.

„Avem peste 20 de poduri cu grad mare de risc. Au fost expertizate în mandatul meu şi cred că este normal să facem aceste lucrări, nu doar de a pune în siguranţă, ci chiar mai mult, de reparaţii. Este normal să fie şi anumite restricţii pe perioade scurte de timp, pentru că altfel nu se pot face acele lucrări”, a precizat ea.

Pe 25 iunie, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Andrei Creci, anunţa că circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată între 29 iunie şi 1 septembrie pentru realizarea unor lucrări la Podul Ciurel, staţia de metrou din Drumul Taberei şi la podul Grant, iar pentru preluarea călătorilor vor fi introduse 50 de autobuze pe două linii navetă.

Pe 8 august, Gabriela Firea anunţa că prima etapă a proiectului „Străpungere Ciurel – Nod Rutier Virtuţii” se va încheia până la sfârşitul acestui an, iar până la 1 septembrie se va relua circulaţia tramvaiului 41.

„Conform graficului de execuţie, prima etapă a acestui proiect, Nodul Virtuţii, se va încheia la sfârşitul acestui an, atunci când vom începe, în conformitate cu legislaţia în vigoare, testele statice şi dinamice. După această etapă, Nodul Virtuţii – acest obiectiv de investiţii atât de aşteptat de bucureşteni – va putea fi redat circulaţiei! De asemenea, începând cu data de 1 septembrie, tramvaiul 41 va putea circula în această zonă, înainte de începerea anului şcolar”, preciza ea.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte al Republicii, Nicolas Sarkozy, pentru corupţie şi trafic de influenţă,......
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Producătorul francez de automobile Renault, cel mai mare acționar al Nissan, este deschis, în principiu, fuziunii producătorului ...
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul și să taie cheltuielile statului
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...