Județul din România unde se vând cele mai multe apartamente după București
În județul Brașov se vând cele mai multe apartamente după București, potrivit datelor ANCPI analizate de Economica.net. La nivel național s-au tranzacționat aproape 79.000 de apartamente, cu 21% mai puține față de perioada ianuarie-iulie 2022.
De la începutul acestui an, Brașovul a devenit a doua cea mai mare piață imobiliară după cea din Capitală. Deși la nivel național scăderea tranzacțiilor cu unități individuale este de 21%, în Brașov scăderea este mai mică față de cea din București, Timiș sau Cluj.
Numărul tranzacțiilor cu unități individuale din județul Brașov au scăzut cu doar 11% în primele șapte luni din acest an, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor ANCPI analizate de Economica.net.
În București s-au realizat tranzacții pentru 23.366 de apartamente, cu 26% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut.
Timiș vine pe locul trei, acolo unde scăderea față de primele șapte luni ale anului trecut este de 25%.
Cluj, acolo unde la Cluj-Napoca, capitala IT, apartamentele se vindeau mai mult cu banii jos decât cu credite ipotecare, se află pe locul patru, iar aici s-au vândut cu 23% mai puține apartamente.
Și în județul Constanța s-a redus numărul de tranzacții, cu 19% față de anul trecut. Procente similare de scădere a tranzacțiilor s-au mai înregistrat și în județele Iași, Bihor, Ilfov sau Sibiu.
Pe plus sunt județele Alba, cu cea mai mare creștere, de 20%, Prahova, cu o creștere de 11% și Vâlcea (+1), Tulcea (+2), Sălaj (+4), Maramureș (+3), Călărași (+7), Bacău (+2).