Transalpina va fi închisă circulaţiei publice începând cu 1 noiembrie

Drumul Naţional (DN) 67 C Transalpina va fi închis circulaţiei publice începând cu data de 1 noiembrie 2015, ca urmare a venirii sezonului rece, a declarat joi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Gorj, directorul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu, Ion Tudor.
Economica.net - J, 29 oct. 2015, 12:52
Transalpina va fi închisă circulaţiei publice începând cu 1 noiembrie

Potrivit sursei citate, termenul de redeschidere a drumului este 31 martie 2016, însă există posibilitatea ca acesta să fie prelungit din cauza vremii nefavorabile şi a acumulărilor mari de zăpadă.

‘Duminică vom merge împreună cu Poliţia Rutieră să verificăm modul în care am efectuat semnalizarea şi să întocmim procesul verbal cu închiderea sectorului de drum. (…) Chiar astăzi (joi n.r.) am avut o discuţie cu inspector şef al IPJ Gorj şi am discutat ultimele concluzii şi ultimele măsuri stabilite cu programul de iarnă şi cu închiderea DN 67 C. (…) Sigur vom avea o iarnă cu zăpadă, geroasă, deja azi nopate pe munte temperaturile au scăzut mult sub zero pe Păpuşa şi în zona Transalpina, din aceste motive noi am luat această hotărâre de comun acord cu poliţia, e data de 1 noiembrie se închide Transalpina de la Rânca la Obârşia Lotrului. Data până la care se închide va fi de 31 martie 2016, dar sigur se va prelungi pentru că iarna ţine mult mai mult pe Transalpina’, a afirmat Ion Tudor.

Transalpina este şoseaua situată la cea mai mare altitudine din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, la 2 145 de metri. Drumul face legătura între oraşele Novaci, din judeţul Gorj, şi Sebeş, din judeţul Alba, fiind anual închis pe perioada iernii.

Te-ar mai putea interesa și
„The Lady from the Orient” a devenit cel mai scump tablou al pictorului sud-african Vladimir Tretchikoff, după ce a fost vândut la o licitație organizată la Johannesburg
„The Lady from the Orient” a devenit cel mai scump tablou al pictorului sud-african Vladimir Tretchikoff, după ...
Pictura "The Lady from the Orient" a lui Vladimir Tretchikoff s-a vândut cu peste 1,7 milioane de dolari la licitaţie, stabilind un nou record mondial pentru pictorul sud-african de origine rusă,......
La propunerea lui Nicuşor Dan, partidele au acceptat crearea unui grup de lucru pentru reducerea cheltuielilor publice
La propunerea lui Nicuşor Dan, partidele au acceptat crearea unui grup de lucru pentru reducerea cheltuielilor publice
Delegaţiile partidelor pro-europene - PSD, PNL, USR, UDMR şi reprezentanţii Grupului minorităţilor naţionale - au subliniat, ...
Nu se ieftinește! Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 euro/MWh
Nu se ieftinește! Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 euro/MWh
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut o cantitate semnificativă de energie electrică ...
eToro lansează Portofoliile Alpha: strategii de investiții bazate pe inteligență artificială, construite folosind date proprii rezultate din tranzacțiile investitorilor individuali
eToro lansează Portofoliile Alpha: strategii de investiții bazate pe inteligență artificială, construite folosind date ...
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi lansarea a 11 „Portofolii Alpha”, o familie de ...