Transavia a terminat construcţia unei fabrici de nutreţuri în Alba. Investiţie de 4 milioane euro

Producătorul de carne de pasăre Transavia a finalizat o investiţie de patru milioane de euro într-o fabrică de nutreţuri combinate la Sântimbru, judeţul Alba.
Ion Dobreanu - joi, 07 iun. 2012, 11:50
Transavia a terminat construcţia unei fabrici de nutreţuri în Alba. Investiţie de 4 milioane euro

Fabrica produce nutreţuri combinate pentru păsări într-un sistem automatizat şi fără contact cu mediul exterior, furajele fiind sterilizate printr-o instalaţie specială, potrivit unui comunicat al companiei.

„Transavia îşi creşte păsările cu cereale din fermele vegetale proprii. Astfel, putem controla direct lanţul de producţie”, a declarat în comunicat Ioan Popa, directorul general şi proprietarul Transavia.

Odată cu noua investiţie, capacitatea de stocare a fabricii de nutreţuri combinate s-a dublat, la 72.000 tone, prin integrarea a şase noi silozuri. Fabrica dispune de 15 silozuri, dintre care primele nouă au fost date în funcţiune în perioada 2006-2011.

Pe lângă extinderea capacităţii de depozitare, Transavia a investit în realizarea unei linii suplimentare de producţie a furajelor, astfel încât capacitatea totală de fabricaţie a ajuns la 30 tone furaje granulate pe oră, respectiv 250.000 tone pe an.

Grupul de companii Transavia, din care face parte şi Avicola Braşov, produce peste 50.000 de tone de carne pe an în unităţi de producţie în Transilvania. Transavia deţine 15 ferme de creştere a puilor de carne, două ferme de reproducţie şi două staţii de incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, două abatoare de industrializare a cărnii şi o fabrică de procesare a cărnii, precum şi două ferme vegetale.

Te-ar mai putea interesa și
Carrefour a prezentat scuze publice Braziliei, după ce săptămâna trecută anunțase că nu va vinde carne produsă în America de Sud în magazinele sale din Franța
Carrefour a prezentat scuze publice Braziliei, după ce săptămâna trecută anunțase că nu va vinde carne produsă în ...
Retailerul francez Carrefour a prezentat în mod public scuze Braziliei pentru a depăşi criza în care sunt implicate autorităţile şi fermierii acestei ţări, după ce a spus că nu va vinde......
Comisia Europeană consideră că datoria României este plasată pe o traiectorie descendentă sustenabilă, conform planului pe termen mediu
Comisia Europeană consideră că datoria României este plasată pe o traiectorie descendentă sustenabilă, conform planului ...
Comisia Europeană a prezentat marţi primul pachet de toamnă al semestrului european de la intrarea în vigoare, în aprilie ...
Războaiele tind să îngrijoreze investitorii, dar piețele își revin în timp
Războaiele tind să îngrijoreze investitorii, dar piețele își revin în timp
Pe parcursul istoriei recente am asistat la o mulțime de tensiuni geopolitice. Unele s-au concretizat în conflicte limitate, ...
Germania va livra Ucrainei încă două sisteme de apărare antiaeriană IRIS-T până la sfârșitul anului
Germania va livra Ucrainei încă două sisteme de apărare antiaeriană IRIS-T până la sfârșitul anului
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock (foto), a afirmat marţi că încă două sisteme de apărare antiaeriană ...