Transavia deschide un complex avicol la Cristuru Secuiesc

Transavia deschide un complex avicol la Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita, unde vor fi crescuţi anual peste două milioane de pui, a anunţat marţi compania.
Economica.net - mar, 10 apr. 2012, 11:05
Transavia deschide un complex avicol la Cristuru Secuiesc

Ferma are 36 de hale de producţie şi va crea 30 de locuri de muncă.

„Noua unitate va produce 5.500 tone de carne anual şi este una dintre cele mai importante investiţii din România în domeniul creşterii puilor”, a declarat într-un comunicat Ioan Popa, directorul general şi proprietarul Transavia.

Totodată, compania a mărit capacitatea de producţie a staţiei de incubaţie şi obţinere a puilor de o zi, a fabricii de nutreţuri combinate Sîntimbru, precum şi capacitatea de abatorizare de la Oiejdea, mărindu-se şi parcul auto cu autospeciale care deservesc această fermă.

Transavia produce în prezent peste 50.000 de tone de carne pe şi deţine 15 ferme de creştere a puilor de carne, două ferme de reproducţie şi două staţii de incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, două abatoare de industrializare a cărnii şi o fabrică de procesare a cărnii, precum şi două ferme vegetale.
Compania a avut în 2010 o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro şi un profit brut de circa 7,5 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...