Transelectrica a comunicat companiilor costurile finale din piața de echilibrare, fără “erori”: 50.000 de lei/MWh în septembrie. Diferențe uriașe între prețurile estimate comunicate inițial la ENTSO-E și cele transmise apoi pieței
Datele venite de la operatorul național de transport și al sistemului energetic național Transelectrica cu calculul dezechilibrelor pentru luna septembrie arată într-adevăr diferențe mari între ce a transmis operatorul actorilor din piață și ce raportează inițial în platfoma ENTSO-E, a asociației operatorilor din Europa, pentru unele intervale de decontare.
Asta nu înseamnă însă că prețurile finale plătite pentru decontarea dezechilibrelor sunt mici, așa cum am fi putut spera, ba dimpotrivă.
Potrivit ultimelor date de la Transelectrica, în data de 16 septembrie, în intervalul orar 10.45-11.00, prețul comunicat în piața de echilibrare a fost de 49.268 de lei/MWh, asta în condițiile în care, inițial, valoarea intermediară transmisă de Transelectrica în portalul ENTSO-E a fost, pentru acel interval orar, de doar 6.499 de lei.
Din datele aflate de noi, acest preț, de aproape 50.000 de lei/MWh, este cel mai mare preț plătit vreodată în piața de echilibrare, și, cum este un preț cu minus, cel mai probabil este pentru un dezechilibru pozitiv, deci cine a produs mai mult decât a notificat că va produce în acel interval de timp, sau a cosumat mai puțin decât a notificat anterior, va plăti acel preț.
Foarte interesant este și alt aspect. Scriam AICI că, tot în ziua de 16 septembrie, prețul energiei activate pentru echilibrarea sistemului a atins o valoare absolut fenomenală, de 102.000 de lei, în intervalul orar 16.30-16.45, potrivit datelor transmise de Transelectrica la ENTSO-E. Ulterior, Transelectrica a anunțat public că a fost o eroare, dar nu a spus atunci care este prețul real. Ei bine, l-a transmis acum, și el este de doar 0,1 lei/MWh.
Discrepanțele majore între ce transmite inițial platfoma pieței de echilibrare în portalul ENTSO-E și datele transmise ulterior de Transelectrica sunt destul de deranjante pentru operatorii din piață, din ce am aflat, pentru că ei nu știu practic în ce poziție sunt cu plata dezechilibrelor – află mult mai târziu suma totală pe care o au de plată, care se dovedeste diferită față de calculele inițiale făcute pe baza datelor trimise la ENTSO-E.
Costuri prea mari cu dezechilibrele
Preţurile energiei electrice din piaţa de echilibrare au ajuns să fie exagerat de mari comparativ cu cele din Piaţa pentru Ziua Următoare şi au devenit insuportabile pentru producătorii din sectorul regenerabilelor, în special pentru cei mici, necontrolabili, precum şi pentru alţi participanţi la piaţă, a atras atenţia Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES) într-un comunicat emis acum câteva zile.
„Asistăm la o situaţie alarmantă pe piaţa de echilibrare. De ani de zile, 90% din cantităţile de energie activate în echilibrare au un numitor comun – acelaşi acţionar. În cursul anului 2024 preţurile pur şi simplu au explodat. Avem o piaţă de echilibrare, dar – de fapt – nu există, este o formă fără fond. Nu sunt create condiţiile pentru o piaţă funcţională. Piaţa de echilibrare este ca industria românească din vremea lui Caragiale – este admirabilă, este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.
Toţi actorii sunt în pierdere, cu excepţia unor mari producători reglabili, respectiv: furnizorii, care nu au posibilitate de reglaj pentru că nu au acces la date în timp real; producătorii de energie din surse regenerabile, care sunt volatili prin definiţie şi consumatorii industriali. Pentru producătorii mici, necontrolabili, de ESRE s-a ajuns în situaţia în care costurile de echilibrare sunt aproape la fel de mari ca veniturile într-o lună. Iar producătorii mai mari sunt nevoiţi să limiteze voluntar producţia aproape în fiecare zi”, a precizat atunci Martin Moise, prim vicepreşedinte PATRES.
Se va schimba ceva din decembrie?
Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în septembrie un ordin referitor la introducerea de reguli noi privind piaţa de echilibrare de energie electrică, arăta atunci Autoritatea într-un comunicat de presă.
Actul normativ aprobat prevede ca măsură pentru temperarea prețurilor de dezechilibru utilizarea de către operatorul de transport și de sistem (OTS) a conceptului de cerere elastică, sublinia atunci instituția.
“Conceptul de cerere elastică care este folosit pe platforma europeană de echilibrare, la care sunt interconectate toate ţările din Europa, poate fi utilizat de acum înainte şi pe perioadele de funcţionare neconectată la platforma unică de echilibrare cu aplicarea unor reguli locale.
Acest concept permite OTS (Transelectrica – n.red.) optimizarea și reducerea costurilor de echilibrare a sistemului energetic prin folosirea unor oferte alternative ca de exemplu produse specifice de echilibrare locale. În timpul utilizării acestui concept OTS comunică preţurile maxime pe care este dispus să le plătească pentru energia de echilibrare selectată, acest fapt fiind în beneficiul tuturor participanţilor la piaţa de energie electrică prin reducerea costurilor de echilibrare. De asemenea, OTS are obligatia publicării a doua zi după ziua de livrare, în mod transparent şi nediscriminatoriu, a preţurilor ofertelor pe tipuri de rezerve, precum şi a preţurilor marginale a energiei de echilibrare selectate pentru fiecare interval de decontare”, arăta atunci instituția.
Transelectrica va putea apela la această măsură începând cu data de 1 decembrie, din ce am aflat, dar cum piața românească de echilibrare nu este încă interconectată cu cea europeană, actorii din piață sunt sceptici că doar lansarea de către OTS a acestui mecanism va reduce prețurile.