Transelectrica a finalizat două racorduri dublu circuit 400 kV de 55 km pentru evacuarea puterii din Dobrogea
Această lucrare a făcut posibilă punerea în funcțiune a patru linii electrice aeriene de 400 kV, respectiv: LEA de interconexiune 400 kV Medgidia Sud – Varna (Bulgaria), LEA 400 kV de interconexiune Medgidia Sud – Dobrudja (Bulgaria), LEA 400 kV Medgidia Sud – Stupina și LEA 400 kV Medgidia Sud – Rahman, transformând astfel Stația Medgidia Sud într-una de interconexiune cu sistemul electroenergetic bulgar, arată Transelectrica.
Aceste patru linii au rezultat din secționarea fostelor linii de interconexiune cu Bulgaria: LEA 400 kV Stupina – Varna și respectiv LEA 400 kV Rahman – Dobrudja.
Lucrările de execuție au fost realizate de către Asocierea ELECTROMONTAJ SA (lider de asociere), ELM ELECTROMONTAJ CLUJ SA și EMFOR MONTAJ SA în calitate de subcontractant, iar implementarea proiectului în sistemele informatice a fost realizată cu suportul specialiștilor Teletrans SA, filiala a Transelectrica, care a asigurat modelarea și integrarea noilor linii în sistemul EMS – SCADA, precum și comunicațiile și schimburile de date cu Operatorul de Transport și Sistem din Bulgaria.
“Realizarea acestui proiect investițional are un impact semnificativ pentru zona Dobrogea și o importanță deosebită pentru Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă (CNE Cernavodă), făcând ca stația 400 kV Medgidia Sud să devină un nod energetic deosebit de important în această regiune. Ca urmare a implementării acestei investiții se va eficientiza distribuția fluxurilor de putere pe liniile din zona Dobrogea și pe conexiunile cu restul sistemului, inclusiv cu Bulgaria, Republica Moldova și Serbia”, arată Transelectrica.
Astfel, un beneficiu semnificativ al acestei lucrări este reducerea pierderilor de putere activă pe liniile electrice aeriene de 400 kV cu aproximativ 10 MW, în condițiile unei producții ridicate de energie electrică în centralele electrice eoliene.
Totodată, va crește capacitatea transfrontalieră pe granița cu Bulgaria la export, cu valori cuprinse între 200 MW și 300 MW și la import cu aproximativ 100 MW.
“Toate aceste progrese vor contribui la consolidarea stabilității tranzitorii a zonei și a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, precum și la reducerea restricțiilor de producție a energiei în zona Dobrogea”, mai spune compania.