Transelectrica a înregistrat o pierdere contabilă de aproape 48 de milioane de lei în 2017
‘Rezultatul financiar negativ vine pe fondul unui an complex şi dificil la care a contribuit diminuarea veniturilor prin reducerile de tarif de la 1 iulie 2017. Un impact major l-a avut înregistrarea în situaţiile financiare ale anului 2017 a unor obligaţii suplimentare de plată, în valoare de 99 de milioane de lei, provenite dintr-o decizie de impunere ANAF emisă în 30 iunie 2017, ca urmare a încheierii unui control aferent perioadelor anterioare’, explică reprezentanţii Transelectrica.
Potrivit acestora, anul 2017 s-a desfăşurat în condiţii dificile, fiind marcat atât de reducerea tarifelor reglementate (tariful pentru serviciile de sistem a fost diminuat cu 18,9%, iar tariful pentru serviciile de transport a scăzut cu 9,8%) pentru contrabalansarea unor profituri excedentare realizate în anii anteriori, cât şi de creşterea preţurilor pe piaţa de energie, cu impact în creşterea semnificativă a costurilor companiei, fapt reflectat şi în situaţiile financiare preliminare.
‘În perioada decembrie 2011 – iunie 2017, ANAF a efectuat o inspecţie fiscală la CNTEE Transelectrica SA, care a vizat perioada decembrie 2005 – decembrie 2010. Ca urmare a acestui control încheiat în 2017, au fost stabilite şi reţinute obligaţii suplimentare de plată, respectiv impozit pe profit şi TVA, precum şi dobânzi/majorări şi penalităţi, cu privire la serviciile de sistem tehnologice facturate de furnizorii de energie, considerate nedeductibile în urma inspecţiei fiscale, şi la facturi neutilizate identificate ca fiind lipsă (acestea au fost distruse în incendiul izbucnit în noaptea de 26-27 iunie 2009, la punctul de lucru din clădirea Millenium Business Center din str. Armand Călinescu nr. 2-4, sector 2, unde compania îşi desfăşura activitatea). Suma din decizia de impunere ANAF nr. 439 emisă în data de 30 iunie 2017 este de 99 de milioane de lei’, se mai arată în comunicat.
Deşi în ultimii ani aspectele erau cunoscute la nivelul managementului companiei, fiind inclusiv formalizate în cadrul ultimului control ANAF, nu a fost efectuată nicio analiză economico-financiară, în conformitate cu standardele specifice, în vederea constituirii unui provizion încă din anii trecuţi.
Comportamentul neprudenţial manifestat în trecut în ceea ce priveşte gestionarea acestei situaţii a avut ca atare impact negativ doar în rezultatele financiare ale anului 2017, determinând o pierdere contabilă totală de 47,9 milioane de lei, care are la bază, în principal, controlul aferent perioadelor anterioare şi încheiat în 2017, mai spun oficialii transportatorului de energie.
Astfel, diferenţele semnificative dintre rezultatele financiare finale şi cele preliminare prezentate în luna februarie, care arătau un profit de 26 de milioane de lei, se explică prin faptul că la întocmirea situaţiilor preliminare, din suma totală de 99 de milioane de lei, obligaţii de plată stabilite de ANAF, s-a înregistrat cu impact pentru anul 2017 doar suma 24 de milioane de lei, cheltuială aferentă anului 2017. Diferenţa în suma de 75 de milioane de lei a fost înregistrată pe seama unei corecţii a rezultatului reportat al anului anterior. Astfel, retratarea sumei de plată de 99 de milioane de lei în situaţiile financiare ale anului 2017 a condus la înregistrarea unui rezultat financiar diferit.
‘Subliniem faptul că această pierdere contabilă, care va fi acoperită din rezervele constituite, nu afectează capacitatea operaţională şi financiară a companiei de a realiza planurile de investiţii şi de mentenanţă. Transelectrica deţine resurse suficiente pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii normale şi va continua să joace un rol strategic în sectorul energetic’, se mai precizează în comunicat.
Conducerea companiei a demarat deja o analiză internă privind evaluarea cauzelor care au generat această situaţie, în urma căreia vor fi stabilite măsurile care se impun, inclusiv acţiuni de prevenire aferente.