Transelectrica a pus miercuri în funcțiune linia electrică de 400kV care leagă stația Oradea Sud de Nădab
Practic, realizarea acestui tronson de linie va permite creşterea capacităţii transfrontaliere cu Ungaria la 1.000 MW.
„Operaţionalizarea Liniei 400 kV Oradea Sud – Bekescsaba (Ungaria) reprezintă o reuşită în ceea ce priveşte securizarea alimentării cu energie electrică în partea de nord-vest a ţării, permiţând astfel o dezvoltare economică sustenabilă a acestei zone, atât prin posibilitatea de racordare de noi consumatori, cât şi de noi centrale de producţie din surse regenerabile. Această investiţie are o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional, la reducerea costurilor cu managementul congestiilor de reţea şi la reducerea consumului propriu tehnologic. Unul dintre cele mai importante beneficii este acela că va permite implementarea unor programe importante de investiţii şi mentenanţă majoră în zonă, cu impact în îmbunătăţirea performanţelor tehnice şi a fiabilităţii reţelei electrice de transport”, a declarat preşedintele Directoratului CNTEE Transelectrica, Cătălin Niţu.
Investiţia a fost finalizată cu şase luni înainte de termenul contractual, lucrările fiind executate de compania Electromontaj Bucureşti.
„Punerea în funcţiune a acestei linii la jumătatea perioadei contractuale a fost posibilă datorită eforturilor şi implicării contractorului Electromontaj SA Bucureşti, a echipei de specialişti ai CNTEE Transelectrica SA, a autorităţilor judeţene şi locale din judeţul Bihor şi a Electrica SA. Le adresez mulţumiri colegilor mei care au contribuit la aşezarea în linie dreaptă şi la ducerea la bun sfârşit a acestui proiect, precum şi constructorului care a înţeles importanţa deosebită a investiţiei şi a turat motoarele la maximum. A fost un succes de echipă, un rezultat al unei colaborări foarte bune cu autorităţi şi cu ceilalţi operatori implicaţi. Este dovada că se poate!”, a adăugat Niţu.
Lucrările au fost începute în luna august 2020 şi au constat în realizarea a 14 fundaţii, asamblarea şi ridicarea a 15 stâlpi necesari pentru finalizarea tronsonului LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab, aflat în conservare din anul 2008, ca urmare a unor dificultăţi legate în principal de procedurile de expropriere. Investiţia, care va asigura creşterea capacităţii de interconexiune a ţării şi va contribui la completarea Inelului de 400 kV al României, a fost reluată în vara acestui an după mai bine de 12
ani de blocaje, precizează Transelectrica, într-un comunicat.
Proiectul Liniei Electrice Aeriene 400 kV Oradea Sud – Bekescsaba (Ungaria), o investiţie totală de peste 87 de milioane de lei, a fost dat în folosinţă parţial începând cu anul 2008 şi anume tronsonul de dublu circuit, LEA 400 kV Nădab – Bekescsaba (Ungaria) cu o lungime de 60 de kilometri, din care pe teritoriul României 22 de kilometri, simultan cu LEA 400 kV Arad – Nădab.
Tronsonul LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab are o lungime totală de 72 de kilometri.