Oficial: Nouă conducere la Transelectrica, cu mandat de patru luni, noul CEO este Bogdan Toncescu

Noul consiliu de administrație al Transelectrica a schimbat conducerea companiei. A dat jos vechiul directorat și a pus unul nou, iar noul CEO al companiei este Bogdan Toncescu, fost director la Direcția Guvernanță Corporativă în cadrul Transelectrica, așa cum Economica.net a relatat în premieră.
Mihai Nicuţ
Şerban Buşcu -
vin, 25 iun. 2021, 13:03
Oficial: Nouă conducere la Transelectrica, cu mandat de patru luni, noul CEO este Bogdan Toncescu

Iată comunicatul Transelectrica pe această temă:

Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice ”Transelectrica” SA informeaza actionarii si investitorii ca, in conformitate cu atributiile sale potrivit prevederilor statutare si legale, Consiliul de Supraveghere a decis, in sedinta din data de 25 iunie 2021, urmatoarele:

-revocarea membrilor Directoratului cu data de 25.06.2021, respectiv: Catalin NITU, Ovidiu ANGHEL, Corneliu-Bogdan MARCU, Andreea-Mihaela MIU, si Marius-Viorel STANCIU, ca urmare a constatarii incalcarii prevederilor legale si statutare aplicabile functionarii Directoratului ce a avut drept consecinta lipsirea de caracterul deliberativ care este esential pentru activitatea si deciziile Directoratului, astfel cum este reglementat de prevederile legale si statutare si asteptat de catre actionarii Companiei, efectele negative potentiale ale unei astfel de conduite manifestandu-se in concret cu prilejul respingerii situatiilor financiare la 31.12.2020, respingerii propunerii de repartizare a profitului la 31.12.2020, precum si revocarii de catre Adunarea generala a actionarilor in data de 22.06.2021 a membrilor Consiliului de Supraveghere;

-desemnarea pentru un mandat cu o durata de 4 luni, incepand cu data de 25.06.2021, in calitatea de membri provizorii ai Directoratului, in temeiul si conditiile art. 642 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice cu modificarile si completarile ulterioare, a urmatorilor:

§ Bogdan TONCESCU,

§ Ionut-Bogdan GRECIA,

§ Adrian MORARU,

§ Catalin-Constantin NADOLU si

§ Marius-Viorel STANCIU;

Numirea membrilor provizorii ai Directoratului, respectiv Bogdan TONCESCU, Ionut-Bogdan GRECIA si Adrian MORARU a devenit efectiva la data prezentului Raportul curent, ca urmare a acceptarii mandatului. Numirea lui Catalin-Constantin NADOLU si a lui Marius-Viorel STANCIU va deveni efectiva la data semnarii in fata notarului public a declaratiei de acceptare a mandatului de membru al Directoratului Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA.

alegerea ca Presedinte al Directoratului, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” al Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA, a domnului Bogdan TONCESCU, in conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Actul constitutiv al Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”–SA;

numirea in calitatea de membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere a domnului Victor Florin DUMITRIU, in conformitate cu prevederile art. 153^7 alin. (1) din Legea societatilor nr. 31/1990, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si ale art.18 alin.(6) din Actul Constitutiv, durata mandatului este pana la data de 22.10.2021, dar nu mai tarziu de data numirii unui membru al Consiliului de Supraveghere de catre Adunarea Generala a Actionarilor.

Totodata, Consiliul a solicitat Directoratului convocarea Adunarii generale a actionarilor pentru numirea de membri provizorii ai Consiliului de Supraveghere”

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...