Transelectrica avea de recuperat creanţe de 60,4 milioane de lei la data de 15 noiembrie, pentru transportul energiei
Cea mai mare sumă, respectiv 29,1 milioane de lei, reprezintă sume de recuperat de la firme aflate în procedură de faliment, precum Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), care datorează 6,2 milioane de lei, Total Electric Oltenia – 3,1 milioane de lei, Romenergy Industry – 3 milioane de lei, scrie Agerpres.
De la clienţii aflaţi în procedură de insolvenţă, transportatorul de energie are de recuperat 20,4 milioane de lei, cei mai mulţi bani de la Getica 95 – 12,5 milioane de lei, CET Govora – 1,8 milioane de lei şi Fidelis Energy – 1,7 milioane de lei.
Alţi clienţi restanţi în procedură de lichidare juridică datorează 982.436 de lei către Transelectrica. Totodată, compania are de recuperat 286.338 lei pe cale comercială la serviciul de transport.
Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem pe piaţa de energie electrică din Romania. Compania este deţinută de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului – 58,6% din acţiuni, restul fiind tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti.