Transelectrica începe joi tranzacţionarea obligaţiunilor corporative emise în decembrie 2013
Emisiunea de obligaţiuni corporative are o valoare totală de 200 de milioane de lei şi o maturitate de cinci ani, respectiv data de 19 decembrie 2018.
Dobânda este fixă, de 6,1% pe an, iar obligaţiunile vor avea simbolul TEL18.
Pe 18 decembrie 2013, Transelectrica a încheiat anticipat, cu o zi mai devreme, oferta de vânzare de obligaţiuni adresată exclusiv investitorilor calificaţi, care a fost suprasubscrisă.
Potrivit companiei, oferta de obligaţiuni Transelectrica a fost suprasubscrisă în mai puţin de 24 de ore de la fixarea dobânzii şi a devenit astfel un punct de referinţă pentru emisiuni similare.
”Interesul sporit din partea investitorilor locali şi internaţionali este dovada unui mix echilibrat între calitatea emitentului, randament, lichiditate şi posibilitatea de diversificare a portofoliului prin instrumente cu venit fix locale. Pentru Transelectrica, beneficiul constă în diversificarea soluţiilor de finanţare, negarantate, la un preţ favorabil şi reducerea riscului valutar. Închiderea anticipată a ofertei vine în întâmpinarea investitorilor diligenţi care au sprijinit iniţiativa companiei încă de la început”, preciza, atunci, Transelectrica, într-un comunicat.
Împrumutul este destinat în principal finanţării investiţiilor, creşterii capacităţii de interconectare, extinderii şi consolidării reţelei electrice de transport, precum şi refinanţării unor obligaţii financiare bilanţiere, în scopul optimizării structurii de finanţare şi diminuării riscurilor aferente fluctuaţiilor de cost şi devalorizării monedei naţionale.
De asemenea, compania a precizat că această emisiune este începutul unei serii de astfel de instrumente, anunţate ca intenţie la 900 de milioane de lei, care nu exclude încă lansarea unor programe denominate şi în alte valute.
”Această operaţiune deschide etapa de diversificare a surselor de finanţare pentru programul de dezvoltare al companiei şi consolidează angajamentul nostru de actor activ al sectorului energetic românesc”, a arătat preşedintele directoratului Transelectrica, Ştefan Bucătaru.
Transelectrica este operatorul sistemului naţional de transport al energiei, iar statul controlează prin Ministerul Finanţelor Publice 58,69% din acţiunile companiei. Fondul Proprietatea are 13,5% din acţiuni, iar SIF Oltenia deţine 6,85%.
Compania a raportat, în primele nouă luni din 2013, un profit net de 132 milioane lei, în creştere de 13 ori (+1.154%) faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când profitul net al companiei se cifra la 10 milioane lei.
De asemenea, valoarea profitului brut a ajuns la 159 milioane de lei, în creştere cu 92% în comparaţie cu datele din anul anterior, respectiv 83 de milioane de lei.