Este vorba de Oleg Burlacu, fost membru al Consiliului de Supraveghere, al cărui mandat s-a încheiat mai devreme. Astfel, ca urmare a soluționării cererii de arbitraj ARB-5770 Burlacu Oleg (RO) vs. Transelectrica (RO), Centrul de Arbitraj de la Viena, prin Hotărârea arbitrală a admis pretențiile reclamantului Oleg Burlacu companiei, în valoare de peste 135.000 de lei.
Fostul angajat al companiei va primi o despăgubire brută de 46.596 de lei, reprezentând componentă variabilă a remunerației pentru anul 2020, la care se adaugă accesorii, precum și plata sumei brute de 89.050 de lei reprezentând componentă variabilă a remunerației pentru anul 2021, la care se adaugă accesorii.
Centrul de Arbitraj a respins cererea privind plata tuturor impozitelor și taxelor aferente sumelor acordate cu titlu de componentă variabilă a remunerației pentru anii 2020 și 2021, la momentul plății, prin raportare la sumele pretinse. De asemenea, a respins că neîntemeiată cererea privind plata sumei de 131.929 de lei reprezentând diferența compensației aferentă indemnizațiilor fixe brute lunare pentru perioada septembrie 2022 – septembrie 2024, că urmare a constatării revocării fără justă cauza prin Hotărârea Arbitrală din 30.12.2022 din Dosarul ARB-5680.
Această sumă nu este însă mare comparativ cu suma pierdută în urmă cu doi ani de Transelectrica în fața aceluiași Burlacu, care a fost de aproape 800.000 lei. La sfârșitul anului 2022, Curtea de Arbitraj de la Viena a decis să-i acorde fostului membru al Consiliului de Supraveghere din cadrul Transelectrica compensații în valoare de 792.132 de lei.
Transelectrica este obișnuită să piardă în fața instanței din Viena procese intentate de foștii angajați. De exemplu. în urmă cu trei luni, compania apeirdut un proces în fața fostului director general Cătălin Nițu și a trebuit să-i plătească despăgubiri de 2 milioane de lei. Mai multe detalii aici.
Citește și: