Transelectrica nu mai poate ajuta cu energie Serbia şi Bulgaria, în urma unei decizii a Curţii de Conturi
Ea a explicat, în cadrul unei conferinţe pe tema eticii în afaceri, că, potrivit unei convenţii cu operatorii din ţările vecine, în cazul în care unul dintre sistemele energetice cere ajutor de avarie, celelalte puteau oferi energie care urma să fie recuperată în natură.
Însă, în decembrie, un control al Curţii de Conturi a relevat faptul că Transelectria nu a recuperat anumite cantităţi de energie de la Serbia şi Bulgaria, prin urmare a interzis companiei româneşti să mai realizeze astfel de transferuri.
În acest context, Corina Popescu a explicat că nu a existat nicio consecinţă negativă pentru România a faptului că, în ianuarie, nu am răspuns unei cereri de a ajuta Bulgaria cu energie.
‘Atunci când ministrul Energiei a făcut acea declaraţie (în ianuarie – n.r.), era vorba de un element punctual. Au fost două paliere orare când nici noi nu aveam rezerve şi tot atunci ne-a cerut Bulgaria ajutor de avarie, dar noi abia aveam pentru noi. Transelectrica notificase colegii bulgari şi sârbi că acea convenţie cu schimburi naturale nu mai poate fi aplicată, în urma unui control al Curţii de Conturi, şi era în perioada când se negocia o nouă convenţie, bazată pe principii comerciale, adică îţi dau, dar plăteşti’, a spus Popescu.
Potrivit acesteia, Bulgaria a avut o problemă critică în acea perioadă, stopând exporturile pentru trei-patru săptămâni.
În plus, Bulgaria ştia că nici România nu avea rezerve suficiente în acel moment, pentru că orice ţară care este cuplată cu vecinii vede în timp real, pe culori, dacă în sistemele vecine sunt sau nu rezerve, a adăugat Popescu.
De asemenea, Ungaria avea şi ea probleme cu energia în acea perioadă, iar Grecia şi Franţa au oprit exporturile.
Corina Popescu a fost secretar de stat în Ministerul Energiei în perioada decembrie 2015 – februarie 2017.
Pe data de 9 ianuarie 2017, ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat că, în seara de duminică, 8 ianuarie, Bulgaria a cerut României ajutor de urgenţă pentru furnizarea de energie electrică, din cauza unei probleme de sistem.
‘Ţinând cont de situaţia delicată în care se poate afla România, nu ne-am asumat acest lucru şi le-am spus că nu-i puteam ajuta’, a afirmat Petcu. Declaraţia a fost făcută după şedinţa unui comandament de iarnă, în momentele în care consumul de energie şi gaze al României ajusese la niveluri-record.