Transelectrica – O nouă linie electrică aeriană de înaltă tensiune, aproape finalizată
Potrivit Transelectrica, noua linie LEA 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare – RET are o lungime de aproximativ 31 de kilometri, un număr de 105 stâlpi şi traversează teritoriul a 5 unităţi teritorial administrative din judeţul Mehedinţi, scrie Agerpres.
„Săptămâna aceasta a avut loc comandamentul de stadiu al investiţiei, la care au participat Ştefăniţă Munteanu, preşedintele Directoratului Transelectrica, şi Florin Cristian Tătaru, membru al Directoratului, alături de directorul Direcţiei Investiţii, Dorinel Vladu, şi reprezentanţii contractorului, Asocierea Electromontaj SA şi ELM Electromontaj Cluj SA. Până în prezent au fost ridicaţi 100 de stâlpi, alţi doi fiind asamblaţi la sol şi pregătiţi a fi ridicaţi”, se menţionează în comunicat.
Astfel, au fost realizate şi finalizate 104 fundaţii, stadiul fizic al investiţiei fiind de 75%.
„În aceste zile, se desfăşoară cea mai complexă parte a lucrării, respectiv tronsonul care traversează Braţul Gogoşu al fluviului Dunărea, fiind vorba despre stâlpi speciali utilizaţi în astfel de situaţii, stâlpi metalici de dublu circuit, tip turn, cu coronament dublu triunghi (coronament tip DONAU), care au înălţimea de 66 de metri. Deschiderea de traversare a Braţului Gogoşu are lungimea de 560 de metri”, se mai precizează în comunicat.
Contractul de execuţie are o valoare totală de 49 de milioane de lei şi a fost semnat în martie 2023, ordinul de începere a lucrărilor fiind dat în luna mai 2023. Termenul de finalizare a lucrării este mai 2025.
„Noua linie de 220 kV va face legătura între Staţia Cetate şi cea de-a 82-a staţie din Reţeaua Electrică de Transport a României, Staţia Ostrov, investiţie aflată în etapa de derulare a achiziţiei publice pentru contractul de execuţie. Construirea noii linii Ostrovu Mare – RET şi a staţiei Ostrov au ca scop principal creşterea capacităţii de evacuare în Sistemul Electroenergetic Naţional a energiei electrice produse în Hidrocentrala Porţile de Fier 2”, susţin reprezentanţii Transelectrica.
Reţeaua electrică de transport gestionată de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA are în prezent o lungime de aproximativ 9.140 de kilometri de linii electrice aeriene de 400 kV, 220 kV şi 110 kV şi 81 de staţii electrice de transformare. În ultimii şase ani, Operatorul Naţional de Transport şi Sistem a construit peste 400 de kilometri de linii electrice aeriene noi de 400 kV, iar până în 2030 se află în construcţie 740 de kilometri de linii electrice aeriene de înaltă tensiune cu o valoare totală de peste 380 de milioane de euro. A