În intervalul ianuarie-septembrie 2012, afacerile companiei s-au situat la 2,07 miliarde lei, iar profitul a fost de 10,49 milioane lei.
Compania a încasat în primele trei trimestre venituri din exploatare de 1,688 milioane lei (382 milioane euro), în scădere cu 19,9%, potrivit rezultatelor transmise joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Totodată, activele au coborât cu 6,07%, la 4,64 miliarde lei, de la 4,94 miliarde lei la finele anului trecut.
Cheltuielile totale operatorului naţional de transport al energiei electrice au coborât cu 24%, la 1,52 miliarde lei (344 milioane euro), iar datoriile totale au fost cu 16,3% mai mici, de 2,1 miliarde lei.
Compania de stat avea la finele lunii septembrie capitaluri proprii totale de 2,53 miliarde lei, în urcare cu 4,19%, iar capitalul social a rămas neschimbat, de 1,091 miliarde lei.
Clienţii din piaţa de energie sunt reprezentaţi în principal de următoarele societăţi: Complex Energetic Oltenia, Electrica Furnizare, Enel Energie Muntenia, Ciga Energy, EON Energie România, Enel Energie, Hidroelectrica şi SN Nuclearelectrica SA.
Acţiunile companiei au închis şedinţa de tranzacţionare de miercuri la 13,69 lei/titlu, în creştere cu 0,15% faţă de referinţă. La această valoare, capitalizarea operatorului este de un miliard de lei (224 milioane euro).