Transelectrica, profit net în scădere cu 31%, în primul semestru

Economica.net
16 08. 2017
transelectrica__electric__electricitate_87735600_25678600_28258400

‘Profitul net a înregistrat o scădere de aproximativ 30,62% faţă de cel înregistrat în semestrul I 2016 (98 milioane lei de la 142 milioane lei) evoluţie determinată în principal de scăderea veniturilor din serviciul de transport al energiei electrice’, se arată în documentul citat.

Potrivit acestuia, în semestrul I 2017, cantitatea totală de energie electrică tarifată pentru serviciile prestate pe piaţa de energie electrică (27,40 TWh) a înregistrat o creştere de 4%, comparativ cu semestrul I 2016 (diferenţa între cele două perioade fiind de +0,9 TWh).

‘Această tendinţă s-a manifestat în fiecare dintre lunile semestrului I 2017, cu preponderenţă în lunile ianuarie şi februarie când, datorită temperaturilor foarte scăzute, consumul de energie electrică a fost crescut’, menţionează sursa citată.

Cheltuielile totale operaţionale (inclusiv amortizarea) realizate în semestrul I 2017 au crescut cu 37,72% comparativ cu perioada similară a anului anterior (1,611 miliarde lei de la 1,169 miliarde lei, în semestrul I 2016).

Conform sursei citate, rezultatele în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent sunt cauzate în principal de tarife de transport diminuate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 10%.