Transelectrica – Profitul net a crescut cu 6%, la 82 mil. lei, în primul trimestru. Investiţiile s-au triplat

Transelectrica raportează un profit net de 82 de milioane de lei în primul trimestru din 2021, cu 6% mai mare decât rezultatul obţinut în perioada similară a anului trecut, şi o triplare a valorii investiţiilor realizate.
AGERPRES - vin, 14 mai 2021, 09:53
Transelectrica - Profitul net a crescut cu 6%, la 82 mil. lei, în primul trimestru. Investiţiile s-au triplat

Potrivit unui comunicat al companiei, gradul de realizare a investiţiilor în trimestrul I faţă de totalul programat pentru întreg anul este de 27%, scrie Agerpres.

„Abordarea strategică prudentă în direcţia reducerii costurilor companiei şi eficientizării activităţilor investiţionale, adoptată de managementul companiei începând cu anul trecut, produce rezultate pozitive şi în primul trimestru al anului 2021. Astfel, compania a înregistrat în primele trei luni ale acestui an un profit net de 82 de milioane, în contextul unui profit bugetat de 70 de milioane de lei pentru întreg anul 2021. Creşterea profitabilităţii în primul trimestru al anului 2021 a fost obţinută, în principal, prin reducerea tuturor costurilor operaţionale, precum şi prin gestionarea eficientă a resurselor disponibile în conturile companiei”, se menţionează în comunicat.

Una dintre preocupările principale ale conducerii CNTEE Transelectrica o reprezintă consolidarea permanentă şi extinderea infrastructurii de transport, prin modernizarea acesteia pe baza celor mai performante tehnologii, asigurându-se condiţiile necesare pentru ca reţeaua electrică de transport să corespundă cerinţelor actuale şi viitoare de piaţă, conform sursei citate. În acest sens, investiţiile reprezintă obiectivul principal pentru 2021.

„Pentru îndeplinirea cerinţelor impuse de reglementările tehnice şi operaţionale ale Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) şi ENTSO-E, Transelectrica implementează un amplu program de modernizare şi dezvoltare, riguros fundamentat tehnic şi economic, care urmăreşte îndeplinirea misiunii fundamentale a companiei şi anume asigurarea siguranţei în funcţionarea SEN, dar şi dezvoltarea infrastructurii energetice a ţării”, dă asigurări Transelectrica.

În perioada analizată, compania derulează proiecte de investiţii majore, aflate în diverse stadii de execuţie, unele dintre ele urmând a fi recepţionate ca mijloace fixe în următoarea perioadă. Astfel, în primul trimestru al anului 2021, Transelectrica a realizat 27% din întreg planul anual de investiţii asumat de managementul companiei pentru întreg anul, respectiv 88,4% din valoarea bugetată pentru primele trei luni.

Pentru anul 2021, Transelectrica şi-a propus un plan anual de investiţii consistent în valoare de peste 307 milioane de lei, iar analiza financiară arată că gradul de realizare a investiţiilor în trimestrul I al anului 2021, faţă de trimestrul I al anului 2020, este de 158,6%.

Veniturile totale operaţionale realizate în primele trei luni ale anului 2021 au înregistrat o creştere de 20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, respectiv 726 de milioane de lei, faţă de 603 milioane de lei în primul trimestru al anului 2020. Majorarea veniturilor a fost determinată, în principal, de creşterea cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor, de majorarea tarifului mediu de transport şi de creşterea veniturilor realizate pe piaţa de echilibrare.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, cantitatea totală de energie electrică transportată în trimestrul I 2021 a crescut cu aproximativ 4%, respectiv 14,93 TWh în T1 2021, faţă de 14,41 TWh în T1 2020.

Pe zona principală a activităţilor de bază (transport şi dispecerizare SEN), s-a înregistrat o creştere de 5% a veniturilor, determinată în principal de creşterea cu 15% a veniturilor din transport şi a altor venituri pe piaţa de energie.

Pe zona principală a activităţilor cu profit zero, s-a înregistrat o creştere de 38%, determinată în principal de majorarea veniturilor pe piaţa de echilibrare.

„Menţinerea Ratingului Ba1 (Corporate Family Rating) cu perspectiva pozitivă acordat de agenţia Moody’s Investors Service arată că Transelectrica are un profil financiar solid cu nivel redus de îndatorare şi valori financiare puternice, stabile şi predictibile”, se mai spune în comunicat.

 

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...