Transelectrica şi OPCOM, investigate de CE pentru discriminarea traderilor străini de energie
„Comisia are îngrijorări că OPCOM poate discrimina companiile pe baza naţionalităţii sau a locului unde sunt înregistrate (…)”, se arată într-un comunicat al CE.
CE investighează solicitarea OPCOM, adresată companiilor care tranzacţionează energie pe platforma spot, ca toţi participanţii să fac dovada că plătesc TVA şi că prin urmare sunt înregistrate în România.
Potrivit CE, această practică poate cauza creşterea costurilor traderilor de energie din afara ţării şi ar putea descuraja alte companii să intre pe piaţă, având ca efect scăderea lichidităţii pe OPCOM.
Conducerea OPCOM precizează, într-un comunicat, că, alături de autorităţile statului şi ce reprezentanţii Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică, a identificat mai multe soluţii posibile pentru problema semnalată de CE.
„În această perioadă se întreprind demersuri în vederea creării condiţiilor necesare implementării, în cel mai scurt tip posibil, a soluţiei care să răspundă aşteptărilor tuturor participanţilor la piaţă, eliminând interpretările de discriminare”, potrivit comunicatului OPCOM.
Comunicatul Comisiei Europene precizează că deschiderea investigaţiei nu înseamnă antepronunţarea asupra rezultatului acesteia, ci că va urma o analiză aprofundată. De asemenea, nu exită un termen limită în privinţa finalizării investigaţiei.
OPCOM, Transelectrica şi Consiliul Concurenţei au fost deja informate de către CE cu privire la începerea investigaţiei, se mai spune în comunicat.
Transelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.