Transelectrica sparge gheața: vrea să cumpere energie “nouă”, prin contracte bilaterale directe (PPA)
Iată anunțul Transelectrica, publicat de site-ul companiei:
“Anunț privind încheierea unor contracte de tip PPA (Power Purchase Agreement) pentru achiziţionarea energiei electrice necesare acoperirii CPT
Pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT), CNTEE Transelectrica S.A. intenţionează să achiziţioneze energie pe termen mediu şi lung prin contracte de tip PPA, încheiate direct cu producătorii / furnizorii de energie electrică, pentru energia electrică provenită de la noi capacităţi energetice de producţie, puse în funcţiune după data de 1 iunie 2020 (conform prevederilor Art. 23, alin. (2) din Titlul I, Cap. IV din Legea energiei nr. 123/2012, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 74/2020)”
Așadar, putem spune că Transelectrica “sparge gheața” și se oferă să cumpere energie electrică prin contracte bilaterale directe, de la producătorii care urmează să apară. În teorie, acești producători ar trebui să fie în zona regenerabilelor, unde se manifestă din nou un apetit crescut al investitorilor pentru a pune noi MW.
Există câteva mari proiecte în regenerabil, mai ales în fotovoltaic, care au deja aviz tehjnic de racordare (ATR) emis de Transelectrica, și care cel puțin potrivit datelor comunicate, ar urma să înceapă să producă chiar de anul viitor. Acești investitori ar fi printre primii care s-ar califica sa vândă către Transelectrica energia cerută pentru CPT, prin PPA.
Astfel, cunoscutul Emanuel Muntmark are deja ATR pentru un proiect fotovoltaic de 67 MW în Satu Mare, cu punere în funcțiune în anul 2022. La fel, dezvoltatorul imobiliar Portrland Trust are și el ATR pentru un parc fotovoltaic la Rătești, în județul Argeș, de 153 MW, care ar urma să intre în producție tot în 2022, proiect vândut deja unor investori israelieni. Iar acestea sunt doar câteva exemple.
De ce e nevoie de PPA
Investitorii din energie au cerut de mai multă vreme introducerea în legislație a posibilității încheierii de contracte bilaterale, pe termen lung, negociate direct, lucru care s-a întâmplat abia anul trecut. Un astfel de contract face mai ușoară finanțarea bancară pentru noile proiecte energetice.