Transelectrica spune că începe închiderea inelului de 400 kV al Bucureștiului

Economica.net
11 06. 2019
transelectrica_456765432_92513800

“Creșterea economică tot mai accentuată înregistrată în ultimii ani în zona metropolitană a Capitalei impune necesitatea dezvoltării infrastructurii rețelei electrice de transport aferente Municipiului București. În acest sens, Transelectrica a lansat la începutul lunii iunie licitația pentru achiziția unui studiu menit să identifice soluțiile optime de dezvoltare a rețelei electrice de alimentare a zonei metropolitane București, cu perspectivă pe 10 ani. Acest demers reprezintă un pas decisiv pentru demararea proiectului de închidere a inelului de 400 kV al Bucureștiului”, arată un comunicat al companiei.

Citeşte şi:

Alimentarea cu energie electrică a Bucureştiului devine tot mai problematică. Ce e de făcut

Pentru întărirea rețelei metropolitane de transport al energiei electrice a Capitalei și creșterea siguranței în alimentare a consumatorilor din București și zonele limitrofe se impune construirea unei noi stații electrice de transformare de 400/220/110 kV în zona de nord-est a oraşului. Compania studiază inclusiv posibilități de realizare a unor porțiuni de Linie Electrică Subterană de 400 kV, în vederea închiderii Inelului de 400 kV al Bucureștiului.

Ca măsuri suplimentare pentru întărirea rețelei electrice de transport din zona Capitalei, Transelectrica va instala un autotransformator de 220/110 kV în stația Fundeni și un transformator de 400/110kV în Stația București Sud.

“Închiderea inelului de 400 kV al Bucureştiului este o prioritate pentru Transelectrica, dat fiind faptul că județul Ilfov împreună cu Municipiul București reprezintă cea mai concentrată zonă de consum de energie electrică din țară, adică circa 15% din totalul consumului la nivel național. Ne propunem ca până la sfârşitul anului să avem semnat contractul de proiectare. (…). Studiul va propune mai multe soluții, Transelectrica urmând să aleagă soluția optimă pentru închiderea inelului de 400 kV al Capitalei”, a declarat Marius Dănuț Craşol, președintele Directoratului Transelectrica.

Studiul urmează să fie predat către Transelectrica în termen de 5 luni de la încheierea licitației și semnarea contractului cu societatea câștigătoare.