Transelectrica va publica pe site capacitatea care mai poate fi instalată în noi centrale – surse

Transelectrica, operatorul național al rețelei electrice, va fi obligată să publice tot timpul capacitatea de generare de energie electrică ce mai poate fi instalată, potrivit unor surse din piața de energie.
Mihai Nicuţ - mar, 15 iun. 2021, 22:04
Transelectrica va publica pe site capacitatea care mai poate fi instalată în noi centrale - surse

Transelectrica va fi obligată să afișeze, pe site-ul propriu, capacitate de generare de energie electrică ce ar mai putea fi instalată în România în condițiile actuale ale rețelei, potrivit surselor noastre. Obligația ar urma să apară în urma unui ordin al Autorității de Reglementare (ANRE) la care s-ar lucra acum.

Astfel, Transelectrica va publica și va actualiza de fiecare dată când este necesar, capacitatea care mai poate fi instalată în condiții normale, fără ca Transelectrica să mai poată solicita de la investitorii în capacități de generare celebrele deja tarife pentru întărirea rețelei.

Potrivit surselor noastre, la nivel național rețeaua electrică mai poate acomoda circa 6.000 MW noi, răspândiți pe tot teritoriul țării, cu excepția Dobrogei, iar această capacitate nouă poate fi “găzduită” de Transelectrica fără a fi nevoie de întărirea rețelei, care avea costuri pe care de obicei Transelectrica le solicita investitorilor. Nu am aflat detalii despre cum vor fi prezentate datele dar cel mai probabil pe site-ul Transelectrica vor fi publicate datele cu capacitatea disponibilă pe zone geografice.

Unde și cât se mai poate

Recent, președintele Consiliului de Administrație al Transelectrica, Adrian Goicea, declara că nu se mai poate instala nimic în zona Dobrogei și a oferit și niște cifre cu cât se mai poate instala în fiecare zonă a țării, fără a fi necesare lucrări de întărire a rețelei. Iată ce a spus oficialul Transelectrica.

În zona de sud-est a sistemului, Dobrogea – nu mai pot fi cuplate unități noi de producție fără întărirea rețelei, atât de distribuție, cât și de transport;

În zona de sud-vest, se pot conecta cam 1.000 MW, dar cu o condiție: să vedem ce se întâmplă cu CE Oltenia;

Pentru zona de nord-est (secțiunea 5), se pot racorda 650 MW, dar sunt deja emise avize tehnice de racordare pentru 650 MW;

În zona de nord (secțiunea 4) – cam 1.500 MW, aici există capacitate, deoarece este puternic deficitară în producție;

În zona Banat, nu se pot racorda unități de producție până la trecerea la 400 kV a axului de 220 kV care leagă Porțile de Fier – Reșița și Arad;

În zona Arad-Mintia, se mai pot racorda 1.000 MW, cu condiția ca CET Mintia să nu funcționeze la întreaga capacitate;

În zona Sibiu-Brașov se pot racorda aproximativ 1.000 MW în unități noi de producție;

În zona Pitești-Târgoviște-Ploiești – între 200 și 300 MW;

În zona București – Giurgiu – Alexandria – de la 500 la 1.000 MW, având în vedere că există un deficit de putere, dar în același timp trebuie să ținem cont că această zonă este și puternic solicitată de zona Dobrogea, care trece pe aici în drumul spre București.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul de proiecte de energie regenerabilă DRI, prezent și în România, anunță numirea lui Ivan Geliukh în funcția de Chief Executive Officer
Dezvoltatorul de proiecte de energie regenerabilă DRI, prezent și în România, anunță numirea lui Ivan Geliukh în funcția ...
DRI, subsidiara grupului ucrainean DTEK care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă în Uniunea Europeană, a anunțat astăzi numirea lui Ivan Geliukh (Foto) în funcția de Chief Executive......
Olaf Scholz se opune unei creșteri masive a bugetului Apărării, idee formulată de liderul verzilor Robert Habeck
Olaf Scholz se opune unei creșteri masive a bugetului Apărării, idee formulată de liderul verzilor Robert Habeck
Cancelarul social-democrat Olaf Scholz a criticat marţi o propunere de creştere a cheltuielilor de apărare de la 2% la ...
Dacia reduce cu 2.000 de euro prețul modelului Spring pe piața franceză
Dacia reduce cu 2.000 de euro prețul modelului Spring pe piața franceză
Marca românească Dacia, parte a grupului Renault, a redus prețul singurului său model electric, Spring, pe piața franceză ...
Romsilva raportează pentru primele 11 luni din 2024 venituri de aproape 6,6 milioane de euro din activități cinegetice, piscicultură și vânzarea de ciuperci și fructe de pădure
Romsilva raportează pentru primele 11 luni din 2024 venituri de aproape 6,6 milioane de euro din activități cinegetice, ...
Valorificarea fructelor de pădure, a trufelor, ciupercilor şi plantelor medicinale, precum şi activităţile cinegetice ...