Transferul de date personale: UE vrea un acord cu SUA în următoarele trei luni

Economica.net
06 11. 2015
personal-data_35633700

Curtea Europeană de Justiţie a invalidat la începutul lunii octombrie cadrul de reglementări cunoscut sub denumirea de ‘Safe Harbour’, care guvernează de 15 ani aceste transferuri în scopuri comerciale, provocând îngrijorarea a numeroase firme.

Termenul de trei luni a fost stabilit de un grup de experţi europeni în domeniul protecţiei datelor şi el ‘este luat în calcul’, dar acordul trebuie finalizat ‘cât mai curând posibil’, după cum a subliniat comisarul european pentru justiţie, Vera Jurova. Bruxellesul şi-a fixat deja exigenţele, ‘mingea fiind în prezent în terenul Washingtonului’, a indicat oficialul UE, care se va deplasa în SUA săptămâna viitoare.

Executivul comunitar negociază din 2013 cu administraţia americană garanţii mai importante pentru protecţia datelor personale ale europenilor după transferul lor către SUA.

Într-o decizie din anul 2000, Bruxellesul a considerat că ‘Safe Harbour’ asigura o protecţie suficientă datelor personale ale europenilor, însă dezvăluiri despre practici ale serviciilor de informaţii americane au schimbat datele problemei, determinând UE să solicite garanţii suplimentare. În plus, decizia din octombrie a justiţiei europene, într-un dosar implicând Facebook, a dus la accelerarea discuţiilor.

Deşi incertitudinea juridică priveşte giganţii internetului precum Facebook sau Google, ea ‘este o sursă de preocupare mai ales pentru întreprinderile mici şi mijlocii’, a mai afirmat Vera Jurova.

În aşteptarea unui nou acord, Comisia a dat asigurări că există soluţii juridice care le permit companiilor să continue pe termen scurt transferul de date personale spre SUA, publicând vineri un ghid în care sunt descrise acest mecanisme.

Datele personale în chestiune înglobează toate informaţiile care permit identificarea unui individ, în mod direct (nume, prenume, fotografie sau amprentă) sau indirect (număr de asigurări sociale sau chiar numărul de client).