Schimbare pentru bugetari: transferurile la cerere, doar cu aprobarea instituției de unde pleacă
Statul a suspendat angajările în sectorul bugetar în perioada 1 iulie – 21 decembrie 2022, cu excepția posturilor unice. Totuși, bugetarii se pot transfera la o insituție la alta, fără să fie nevoie de acordul directorului instituției de la care pleacă bugetarul.
„În acest context, majoritatea autorităților și instituțiilor publice se regăsesc în situația de a ocupa funcțiile vacante cu personal deja existent în sectorul public, apărând astfel o concurență între instituții și autorități publice mult mai accentuată pentru asigurarea resurselor umane necesare activității curente, comparativ cu perioada în care era posibilă atragerea de personal prin recrutare. Astfel, modalitățile de modificare a raporturilor de serviciu a funcționarilor publici deja existenți în administrația publică au devenit mecanismele prin care instituțiile și autoritățile publice atrag personal suplimentar, în special prin transfer de personal din alte instituții și autorități publice„, se arată nota de fundamentare a proeictului ordonanței de urgență aflat în dezbatere publică la Ministerul Dezvoltării și consultat de Economica.net.
Codul administrativ care reglementează transferurile între instituții, prevede două tipuri de transfer: cel în interesul serviciului, și cel la cererea funcționarului public.
În cazul tranferului în interes de serviciu, e nevoie de solicitarea conducătorului instituției în care funcționarul se va tansfera, cu acordul scris al acestuia din urmă, dar și acordul conducătorului instituției de unde pleacă.
În cazul procedurii de transfer la cerere, nu este nevoie și de acordul directorului instituție de unde pleacă bugetarul.
„Astfel, apar situații în care anumite structuri din instituții și autorități publice, atât din administrația publică centrală cât și din cea locală, înregistrează pierderi semnificative de personal specializat, nemaiputând să își desfășoare activitatea curentă în bune condiții, fiind afectată astfel și calitatea activității desfășurată de administrația publică și calitatea serviciilor oferite cetățenilor/beneficiarilor serviciilor oferite de administrația publică”, se mai arată în documentul citat.
Potrivit noii reglementări, în procedura transferului la cerere va fi nevoie și de voinței conducătorului autorității sau instituției publice de unde funcționarul vrea să plece.