Transformarea Pieţei Universităţii în „agora civică” a fost respinsă de Consiliul General Bucureşti

Consilierii generali din Primăria Capitalei au respins la limită proiectul privind conferirea statutului de agora civică – zonă liberă pentru proteste – Pieţei Universităţii.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 19:20

Proiectul Asociaţiei Pro Democraţia a fost votat de 24 de consilieri. Hotărârea a primit însă 3 abţineri şi 23 de voturi împotrivă. Pentru ca proiectul să treacă prin consiliu erau necesare 28 de voturi. O bună parte dintre consilieri a cerut amânarea acestuia pentru o şedinţă următoare, potrivit jurnalul.ro.

Preşedintele de şedinţă a menţionat însă că o astfel de decizie poate fi luată numai în prezenţa iniţiatorului proiectului, şi anume Asociaţia Pro Democraţia.

Evenimentele din ultima perioada au făcut că Asociaţia Pro Democraţia, împreună cu Primăria Capitalei, să înceapă demersurile declarării Pieţei Universităţii drept zona liberă pentru proteste. Este vorba de spaţiul de lângă Universitatea de Arhitectură şi de zona de lângă Hotelul Intercontinental.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ţintele unui atac cibernetic, a anunţat Agenţia Italiană pentru......
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...