Transgaz a început lucrările la primul tronson al conductei de gaze naturale Craiova-Segarcea-Băileşti-Calafat

Societatea Naţională "Transgaz" a început lucrările la primul tronson al conductei de gaze naturale Craiova - Segarcea - Băileşti - Calafat, investiţie de peste 33,5 milioane de lei din surse proprii ale companiei, conducerea CJ Dolj, primarii localităţilor din zonă şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, aflându-se miercuri într-o vizită pe teren, în comuna Malu Mare, unde a fost prezentat stadiul lucrărilor.
Economica.net - mie, 22 mai 2019, 14:16
Transgaz a început lucrările la primul tronson al conductei de gaze naturale Craiova-Segarcea-Băileşti-Calafat

Directorul de dezvoltare al Transgaz, Ion Tătaru, a afirmat că primul tronson al acestei conductei face legătura între localităţile Craiova şi Segarcea şi va asigura alimentarea cu gaze a localităţilor Malu Mare, Ghindeni, Teasc, Calopăr şi Segarcea, adică circa 25.000 de locuitori vor avea gaze naturale, vor fi alimentate 12 şcoli, 13 grădiniţe, un spital şi peste 20 de cabinete medicale.

„Lungimea conductei este de 32,22 km, iar punctul de plecare este staţia de comandă din comuna Cârcea, unde este montată şi o instalaţie de verificare. Investiţia se ridică la 33,5 milioane euro, iar termenul de execuţie este de 12 luni, dar se pare că vom termina mai devreme, pentru că firma care a câştigat licitaţia – CIS Gaz Târgu Mureş – va aduce forţă de muncă suplimentară, inclusiv 45 de muncitori din Turcia şi India”, a spus Ion Tătaru. Acesta a mai afirmat că pe toate şantierele Transgaz se lucrează cu personal din exterior: muntenegreni, turci, vietnamenzi etc.

La rândul său, directorul de proiectare al Transgaz, Mihai Leahu, a afirmat că pe lângă conducta Craiova-Calafat, în Dolj se va realiza şi conducta Craiova-Bechet-Dăbuleni. „Şi pe partea de vest a judeţului mai sunt prevăzute două dezvoltări, dar totul depinde şi de interesul pe care autorităţile locale îl vor manifesta în acest sens, adică să parcurgă acei paşi pentru înfiinţarea şi concesionarea sistemului de distribuţie”, a spus Mihai Leahu.

Preşedintele PSD a afirmat că a venit cu bucurie în Dolj, pentru că în urmă cu ceva timp a anunţat că autorităţile împreună cu Transgaz încep un program foarte serios şi extins pentru a conecta la reţeaua de gaze localităţile din România. „Aici e vorba de două lucruri: accesul la un confort ridicat pentru cetăţeni şi şansa pentru agenţii economici din România să aibă acces la o sursă de energie care e folosită peste tot în lume. În Fondul de Dezvoltare şi Investiţii am creat posibilitatea pentru toţi primarii să ia bani de-acolo şi să facă reţele de gaze, fie noi, fie extinderi”, a spus Dragnea.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...