Fondurile proprii ale operatorului se cifrează la 624,13 milioane de lei iar contribuţiile din fonduri nerambursabile la 214,5 milioane de lei.
Din valoarea totală a planului, 596,2 milioane de lei reprezintă valoarea lucrării „Dezvoltări ale sistemului naţional de transport în zona de nord – est a României”, în scopul îmbunătăţirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei, precum şi a asigurării capacităţilor de transport spre Republica Moldova, lucrare care va asigura interconectarea sistemului naţional de transport cu sistemul din Republica Moldova.
Restul valorii, de 242,4 milioane de lei, reprezintă lucrări de dezvoltare pe teritoriul naţional al sistemului naţional de transport, care se vor finanţa în totalitate din surse proprii ale operatorului.
Pentru extinderea sistemului naţional de transport în vederea realizării de noi racordări, operatorul a alocat fonduri în valoare de 13 milioane de lei, la care se vor adăuga noi resurse financiare pe măsură ce autorităţile administraţiei publice sau operatorii de distribuţie vor solicita racordarea la sistem de noi localităţi.