Transgaz cere deja recunoașterea cheltuielilor cu investițiile pentru extracția gazelor din Marea Neagră, gazul va curge abia peste trei ani

Transgaz va solicita Autorității de Reglementare ca, în tarifele pe care le va percepe din toamna acestui an, să poată să includă și cheltuielile cu construcția gazoductului prin care gazul din Marea Neagră va ajunge în rețea începând din 2027
Mihai Nicuţ - vin, 19 ian. 2024, 14:08
Transgaz cere deja recunoașterea cheltuielilor cu investițiile pentru extracția gazelor din Marea Neagră, gazul va curge abia peste trei ani

Iată exact ce spune compania:

Transgaz intenționează să solicite ANRE recunoașterea în avans, în venitul reglementat al anului 2024-2025, în cadrul componentei de CAPEX, a cheltuielilor de investiții cu proiectul conectarea Marii Negre (valoarea estimată a investiției 1.951,83 milioane lei) fiind îndeplinite următoarele condiții:

➢ Este proiect cuprins în categoriile prevăzute la pct. 2 din anexa II din Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE și de modificare a regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009, incluse în planul de investiții și de dezvoltare a sistemului de transport, aprobat de ANRE;

➢ Este un PCI (proiect de interes comun al Uniunii Europene, – n.red.):

o Proiect PCI (a doua lista): 6.24.8;

o Proiect PCI (a treia lista): 6.24.4-5

o Proiect PCI (a patra lista): 6.24.4-2 : „Conductă țărmul Mării Negre-Podișor (RO) pentru preluarea gazelor din Marea Neagră” în cadrul ”Grupului de proiecte care presupune creșterea etapizată a capacității coridorului de transport bidirecțional Bulgaria–România–Ungaria–Austria (cunoscut în prezent ca și ROHUAT/BRUA) care va permite 1,75 mld. mc/an în prima etapă și 4,4 mld. mc/an în cea de a doua etapă, cu posibilitatea preluării inclusiv a noilor resurse de la Marea Neagră în cea de-a doua, a treia și a patra etapă”;

o Cuprins în lista proiectelor prioritare condiționate elaborată în cadrul grupului CESEC.

o Cuprins în TYNDP ENTSOG 2020: TRA-N-362.

o Proiectul se regăsește în planul de dezvoltare a sistemului național de transport2022-2031 aprobat de ANRE.

Transgaz nu a primit câți bani europeni a cerut, dar are cheltuieli deja

Transgaz a semnat ordinul de începere a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor, prin care gazele din perimetrul Neptun Deep vor intra în sistemul național de transport, în vara anulului trecut și a atribuit deja contractul de execuție al conductei unui consorțiu condus de o firmă din Turcia. Ca atare, compania a înregistrat deja cheltuieli cu acest proiect, pe care nu le poate recupera din tarif, pentru că gazul va curge pe acolo abia din 2027, moment de la care vor plăti Petrom și Romgaz tarifele de transport. Și, desigur, cheltuielile vor crește pe măsură ce proiectul avansează.

Transgaz a solicitat mai mulți bani europeni pentru construcția de gazoducte, dar a fost refuzată, lucru care a stârnit nemulțimirea manifestă a directorului Ioan Sterian. Pentru Tuzla-Podișor a obținut totuși o finanțare de doar 82,5 milioane de euro, în contextul în care conducta costă totuși jumătate de miliard.

În fața acestei situații, Transgaz a lansat în decembrie  o cerere de oferte pentru aranjarea finanțării proiectelor sale de construcție de conducte de gaze. Compania controlată de statul român intenționează să contracteze astfel un împriumut sindicalizat de 350 de milioane de euro, în echivalent lei, pentru a finanța gazoductele planificate. Chiar dacă va reuși să se împumute la un cost rezonabil, această cheltuială nu poate fi recuperată încă de companie și, cel mai probabil din acest motiv Transgaz va solicta ANRE ca aceste cheltuieli să fie recunoscute prin viitoarele tarife reglementate pe care le va percepe.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...