Transgaz începe lucrările la conducta de gaze Craiova-Segarcea-Băilești-Calafat

Economica.net
14 02. 2019
transgaz1_938x535_76345200

„Am organizat o întâlnire cu primarii din zonă având în vedere faptul că se apropie momentul în care vor începe lucrările la primul tronson al conductei de gaze naturale, între Craiova şi Segarcea – o investiţie de peste 8 milioane de euro a Societăţii Naţionale „Transgaz”. Reprezentanţii primăriilor din localităţile pe raza cărora trece această magistrală şi din cele aflate în imediata vecinătate au avut astfel posibilitatea să afle, de la surse autorizate, care sunt paşii de urmat pentru a putea înfiinţa sau extinde reţelele de distribuţie a gazelor şi a asigura astfel alimentarea instituţiilor publice, a unităţilor de învăţământ, precum şi a gospodăriilor. Apelul nostru a fost ca primăriile să înceapă cât mai curând demersurile, pentru ca în acest mod să evităm un eventual decalaj între momentul finalizării conductei şi cel al racordării efective a beneficiarilor”, a spus preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, vicepreşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a afirmat că, în urma discuţiilor cu primarii din nouă comune prin care va trece conducta de gaze, s-a conturat un calendar al procedurilor de urmat pentru înfiinţarea reţelelor locale de distribuţie.

„O idee în acest sens se referă la posibilitatea autorităţilor de a se asocia în cadrul proiectului şi de a finanţa în comun anumite componente ale sistemelor de alimentare, ceea ce va conduce la o diminuare a costurilor care revin fiecărei localităţi. Avem convingerea că acelaşi interes pentru investiţia realizată de „Transgaz” îl vor arăta şi viitorii beneficiari, înţelegând faptul că racordarea la reţelele de gaze naturale înseamnă nu doar un alt standard în ceea ce priveşte confortul şi calitatea vieţii, ci şi noi perspective în plan economic, prin atragerea unor investitori care pot crea locuri de muncă şi pot genera venituri mai mari pentru bugetele locale”, a spus Cosmin Vasile.

La întâlnirea organizată în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Dolj au fost prezenţi reprezentanţii autorităţilor locale din oraşul Segarcea şi din comunele Bratovoeşti, Calopăr, Cârcea, Cerăt, Drănic, Ghindeni, Malu Mare, Teasc şi Ţuglui.