Transgaz: investigaţia Concurenţei se referă la acţiuni din perioada 2009-2011, înainte de înainte de implementarea managementului privat

Investigaţia în derulare a Consiliului Concurenţei privind contractele încheiate de Transgaz se referă la proceduri de atribuire care au avut loc în perioada 2009-2011, iar, în prezent, toate licitaţiile sunt organizate online, pe Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice - SICAP, potrivit unui comunicat al companiei de transport al gazelor, remis, duminică, AGERPRES. Compania a chemat acţionariipe 10 februarie să aprobe cheltuieli cu avocaţii, împotriva unei eventuale amenzi de 4% din cifra de afaceri aplicată înurma investigaţiei.
Economica.net - Dum, 12 ian. 2020, 11:31
Transgaz: investigaţia Concurenţei se referă la acţiuni din perioada 2009-2011, înainte de înainte de implementarea managementului privat

SNTGN Transgaz SA informează asupra faptului că, potrivit Convocatorului şedinţei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) ce va avea loc pe 10 februarie 2019, societatea supune aprobării achiziţionarea de servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică de specialitate în probleme de dreptul concurenţei, legislaţie şi proceduri europene incidente, care să apere interesele companiei şi să minimizeze riscul unei soluţii nefavorabile din Raportul investigaţiei realizate de Consiliul Concurenţei.

„Subliniem faptul că această investigaţie se referă la acţiuni vizând modul în care s-au derulat proceduri de atribuire a unor contracte de achiziţie de lucrări derulate de Transgaz în perioada 2009-2011, deci înainte de înainte de implementarea managementului privat la Transgaz, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare şi că nu există investigaţii ale Consiliului Concurenţei cu privire la licitaţii organizate de Transgaz în ultimii ani”, se arată în comunicat.

Potrivit comunicatului, SNTGN Transgaz SA, companie cu guvernanţă corporativă, listată la Bursa de Valori Bucureşti, are implementat Planul de integritate, conform cu cerinţele Strategiei Naţionale Anticorupţie.

„Societatea acordă o importanţă deosebită administrării eficace şi responsabile a tuturor resurselor angajate. Transgaz a răspuns întotdeauna cu promptitudine tuturor solicitărilor formulate de Consiliul Concurenţei în ceea ce priveşte modul de organizare a licitaţiilor. SNTGN Transgaz SA, în calitate de entitate contractantă, conform Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, publică in Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice, SICAP, (fost SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro, anunţuri de participare, care au ataşată întreaga documentaţie de atribuire in vederea elaborării şi depunerii ofertelor”, mai spun oficialii Transgaz.

Astfel, prin intermediul SICAP se asigură oricărui operator economic interesat, accesul direct, nerestricţionat şi deplin, prin mijloace electronice, la conţinutul documentaţiei de atribuire.

„Procedurile de atribuire a contractelor sectoriale se desfăşoară integral online, cu depunerea ofertelor şi a solicitărilor de clarificări în SICAP, ceea ce garantează transparenţa totală a întregului proces de achiziţie. Considerăm că pentru corecta şi completa informare a tuturor părţilor interesate de activitatea companiei, aceste precizări sunt foarte importante”, potrivit comunicatului.

Transgaz riscă o amendă de aproximativ 4% din cifra de afaceri de la Consiliul Concurenţei, iar acţionarii au fost convocaţi pe 10 februarie pentru a aproba achiziţia unor servicii juridice şi de reprezentare a companiei în această speţă.

(Florentina Cernat/ Agerpres)

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez Axa SA, o tranzacţie care va crea una dintre cele mai mari companii europene......
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...