Transgaz şi BEI au semnat contractul de împrumut de 100 milioane euro, pentru conducta Tuzla-Podişor

Economica.net
25 01. 2019
transgaz1_938x535_76345200

Contractul pentru prima tranşă în valoare de 50 milioane euro a fost semnat în data de 17 decembrie 2018.

BEI a acordat 150 de milioane de euro pentru finanţarea unei noi conducte de transport, în lungime de 308,2 kilometri, ce va conecta resursele de gaze naturale ale României de la ţărmul Mării Negre atât cu reţeaua naţională de transport gaze naturale, cât şi cu coridorul BRUA (conducta Tuzla – Podişor), conectând astfel sistemele de transport gaze naturale din Europa de Sud-Est, Centrală şi Europa de Vest.

Acordarea acestei finanţări este susţinută de Fondul European pentru Investiţii Strategice (EFSI), pilonul financiar al Planului de investiţii pentru Europa („Planul Juncker”).

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, şi vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, au semnat la Luxemburg şi contractul de împrumut în valoare de 38 milioane euro prin care BEI acordă finanţare Eurotransgaz SRL, subsidiara Transgaz în Republica Moldova, în vederea finanţării Vestmoldtransgaz SRL pentru proiectul de interconectare Ungheni – Chişinău.

Proiectul constă în construirea unei conducte noi de transport gaze naturale Ungheni – Chişinău.

Reţeaua de transport gaze naturale Ungheni – Chişinau reprezintă faza a II a proiectului de interconectare Iaşi -Ungheni- Chişinău.

La evenimentul de la Luxemburg au mai participat Lilian Zamfiroiu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotentiar al României în Marele Ducat de Luxemburg, şi Marius-Dănuţ Carasol, director general al CNEE Transelectrica SA.

„Proiectele inovatoare semnate astăzi (joi, 24 ianuarie, n.r.) sunt importante atât pentru România şi Moldova cât şi pentru Uniunea Europeană. Acestea contribuie la securitatea ân aprovizionarea cu gaze şi la diversificarea resurselor energetice. Acest lucru sporeşte competitivitatea în sectorul energetic cu implicaţii pozitive pentru clienţii în ceea ce priveşte preţurile corecte şi fiabilitatea”, a declarat vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell.

La rândul său, Ion Sterian a declarat că pentru Transgaz cooperarea cu BEI vizează asigurarea finanţării competitive a proiectelor strategice de investiţii, menite să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene de dezvoltare durabilă a infrastructurii de transport gaze naturale, diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale şi consolidarea securităţii şi solidarităţii energetice

„BEI a semnat până acum cu Transgaz trei contracte de finanţare, în valoare de 50 milioane euro fiecare, două pentru punerea în aplicare a primei faze a proiectului de interes comun (BRUA) şi unul ca primă tranşă pentru construcţia conductei Tuzla – Podişor. Astăzi, s-a semnat contractul pentru tranşa a doua, în valoare de 100 milioane euro, din împrumutul total de 150 milioane euro acordat pentru acest proiect. Este de importanţă strategică ca, gazul produs în Marea Neagră, să fie transportat prin Sistemul Naţional de Transport gaze naturale spre piaţa românească şi europeană, pentru a spori securitatea aprovizionării cu gaze naturale în România şi UE şi a garanta aprovizionarea cu gaze naturale a consumatorilor interni şi din regiune”, a spus Ion Sterian.

Pentru a eficientiza procesul de dezvoltare a reţelei de transport gaze naturale, Transgaz trebuie să respecte şi să implementeze legislaţia europeană şi naţională referitoare la mediul înconjurător şi social, sens în care a solicitat sprijinul BEI in cadrul operării Hub-ului de consultanţă pentru investiţii europene, sub formă de asistenţă tehnică pentru elaborarea Evaluării Strategice de Mediu integrate („SEA”) pentru toate proiectele enumerate în TYNDP aspect ce reprezintă o etapă esenţială în accelerarea implementării unor astfel de proiecte.