Transgaz şi compania japoneză Itochu: Memorandum de Înţelegere pentru realizarea unor proiecte de infrastructură în domeniul gazelor

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale - Transgaz şi Corporaţia Itochu din Japonia au semnat un Memorandum de înţelegere pentru realizarea unor proiecte în sectorul de infrastructură gazieră din Europa, a anunţat societatea într-un comunicat publicat pe site-ul propriu.
Economica.net - sâm, 27 iul. 2019, 08:51
Transgaz şi compania japoneză Itochu: Memorandum de Înţelegere pentru realizarea unor proiecte de infrastructură în domeniul gazelor

Memorandumul, valabil timp de doi ani de zile, la care va urma să adere şi Romgaz, a fost semnat având în vedere intenţia Transgaz de a-şi extinde activitatea în sectorul infrastructurii energetice europene, precum şi faptul că Itochu are experienţa şi capacitatea de a evalua şi dezvolta proiecte de infrastructură performante privind protecţia mediului în sectorul gazier din Europa.

Potrivit sursei citate, potenţialele oportunităţi de cooperare ce pot fi dezvoltate în comun de către companiile Transgaz, Itochu şi Romgaz (după aderarea la memorandum) vizează discuţii despre proiecte internaţionale precum Terminalul GNL de la Alexandroupolis, Conducta Whitestream, Terminal GNL Krk, dar şi proiecte naţionale în domeniul energiei, centralelor de co-generare, combinatelor chimice şi petrochimice.

În acelaşi timp colaborarea dintre operatorul sistemului naţional de transport gaze naturale Transgaz şi compania japoneză Itochu va fi orientată către activităţile de dezvoltare ale infrastructurii de transport gaze naturale la nivel naţional în scopul racordării tuturor comunităţilor locale la reţeaua de gaze naturale, creându-se astfel premisele necesare creşterii calităţii vieţii românilor şi dezvoltării economice durabile, spun reprezentanţii Transgaz.

„Memorandumul dintre Transgaz şi Corporaţia japoneză Itochu ne permite să avem acces la mari proiecte europene de infrastructură din domeniul gazelor, la finanţări şi investiţii din domeniul chimiei, petrochimiei şi energiei, având alături de noi un partener important, cu o reputaţie foarte bună, cu multă experienţă şi cu capacitatea de a evalua şi dezvolta aceste proiecte. Este, totodată, şi o recunoaştere a performanţei pe care reuşeşte să o obţină Transgaz în dezvoltarea de mari proiecte, din moment ce corporaţii internaţionale de
renume decid să se alieze cu noi”, a declarat directorul general al Transgaz, Ion Sterian, în comunicatul citat.

La semnarea Memorandumului, care a avut loc vineri, 26 iulie, compania Itochu a fost reprezentată de Tetsuji (TED) Yoshizawa – General Manager; Tatsuya Daike – Manager Plant Project Department, Hyonjin
Cho – Plant Project Department şi Călin Sireteanu – Itochu România. Din partea Transgaz, alături de directorul general Ion Sterian, la eveniment a participat şi managementul executiv al companiei.

Potrivit datelor Transgaz privind proiecte care pot fi realizate în comun cu compania japoneză Itochu, terminalul GNL de la Alexandroupolis cuprinde o unitate plutitoare offshore pentru recepţia, stocarea şi re-gazificarea GNL şi un sistem de submarin şi o conductă de transport pe gaz pe uscat, prin care gazul natural este transportat în Sistemul naţional de gaze naturale din Grecia şi apoi către consumatorii finali.

Există, de asemenea, capacitatea de conectare şi transport a gazelor în alte sisteme de transport
de gaz care sunt planificate în aceeaşi regiune geografică, cum ar fi TAP (Trans Adriatic Pipeline).

Proiectul Alexandroupolis va crea o a patra poartă de import de gaze naturale în Grecia, cu o capacitate de expediere de 700.000 de metri cubi de gaze naturale pe oră sau 6,1 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an şi o capacitate de stocare de până la 170.000 metri cubi de GNL.

Conducta Whitestream are ca obiectiv livrarea gazelor naturale din bazinul caspic şi Asia Centrală via Azerbaijan si Georgia, apoi să traverseze Marea Neagră către Sud Estul Europei. Conducta de gaze naturale White Stream este o nouă infrastructură de traversare a Mării Negre. Acesta va transporta gazul Turkmen prin intermediul celui de-al doilea fir al conductei transcaspice (TCP) direct către România şi alte state membre ale UE. Acest gaz ar putea ajunge pe coasta Mării Caspice în Azerbaidjan şi va fi transmis pe coasta Georgiană a Marii Neagră prin intermediul conductei extinse din Caucazul de Sud (SCP) din Georgia, ulterior va intra în
conducta White Stream şi va fi primită în UE la terminalul din Constanţa. De acolo, gazul poate fi transportat prin infrastructura existentă în Ucraina, Slovacia şi Republica Cehă în ţările din Europa Centrală şi de Nord.

Potrivit datelor Transgaz, proiectul GNL Krk se referă la construirea Terminalului GNL pe insula Krk în Republica Croaţia. Poziţia geografică selectată permite Europei accesul la gazele naturale prin CEGH Baumgarten. Cu toate acestea, pieţele primare sunt cele din Europa Centrală şi Europa de Sud – Est, deoarece acestea pot fi accesate fie de CEGH Baumgarten, fie de către Sistemul de transport al gazelor naturale din Croaţia. Insula Krk este situată în partea de nord a Mării Adriatice. Transportatorii de GNL vor ajunge la Golful Rijeka şi vor pleca dintre peninsula Istria şi insula Cres.

Locaţia pentru Terminalul GNL se află în partea de nord a insulei Krk, în zona industrială. Iniţial, capacitatea terminalului GNL Krk va fi limitată de capacitatea sistemului de transport care ar trebui să fie de 300.000 Nm3/oră sau 2,6 miliarde de metri cubi de gaz natural pe an. Operatorul de transport din Croaţia, Plinacro planifică investiţii suplimentare pentru conducte şi compresoare care ar creşte maximul capacităţii sistemului de transport la 800.000 Nm3 /oră, după 2020.

Printr-un alt proiect – Monitorizarea, Mentenanţa & Operarea conductelor de gaze (MMO) – Itochu va prezenta Transgaz cele mai bune practici pentru monitorizarea, mentenanţa & operarea conductelor
de gaze.

SNTGN Transgaz SA Mediaş este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniul specific activităţii sale.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...