Transgaz şi Transelectrica ar putea fi preluate de Ministerul Dezvoltării sau al Transporturilor

Economica.net
16 03. 2012
energie_electrica_98456600

„La nivelul Guvernului se află în analiză oportunitatea transferării Transgaz şi Transelectrica la Ministerul Dezvoltării Regionale sau la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Iniţial, pe listă era şi Ministerul Finanţelor Publice, însă recent s-a renunţat la acestă variantă”, au afirmat sursele.

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a anunţat vineri, după o şedinţă de Guvern dedicată sectorului energiei, că transferul celor două companii este necesar pentru ca România să respecte o directivă europeană, care prevede reguli clare privind separarea a operatorului de transport şi de sistem în funcţie de regimul de proprietate.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Dan Plaveti, prezent la şedinţa de Guvern, a precizat că este vorba de un proces de „unbundling” (separare-n.r.) între activităţile de producţie, transport, distribuţie şi furnizare.

„Din cauză că la Ministerul Economiei se află deja companii de distribuţie, de furnizare şi producere, atunci Transelectrica şi Transgaz trebuie să fie mutate către alte ministere”, a spus Plaveti.

Transelectrica şi Transgaz sunt printre cele mai mari companii de stat.