Transgaz: Sistemul naţional de transport al gazelor, în stare de prealertă. România importă aproape 20% din consumul de gaze

Economica.net
07 02. 2020
gaze_inghetat_675845765843_82664900

Astfel, la ora 7:00, indicatorul Line Pack, care reprezintă volumul efectiv de gaze naturale aflat la un moment dat în sistemul de conducte de transport gaze naturale al Transgaz, avea o valoare de 54,1 milioane de metri cubi.

Compania explică faptul că starea optimă a SNT este atinsă atunci când valoarea Line Pack este între 49 şi 51 de milioane de metri cubi, iar starea normală este între 42 şi 49 de milioane de metri cubi şi între 51 şi 53 milioane de metri cubi.

Starea de prealertă este considerată între 36 – 42 milioane de metri cubi şi între 53 – 55 de milioane de metri cubi, aici încadrându-se situaţia de vineri dimineaţă.

Sistemul intră în stare de alertă când Line Pack este mai mic de 36 de milioane de metri cubi sau mai mare de 55 de milioane de metri cubi.

Totodată, vineri la ora 9:00, consumul de gaze era de 55,4 de milioane de metri cubi pe zi, din care 25,5 milioane de metri cubi din producţia internă prin SNT, 19,9 milioane de metri cubi extrase din depozite.

Totodată, importurile ajungeau la 10 milioane de metri cubi, adică 18% din consum.