Transgaz: Sistemul naţional de transport al gazelor se află marţi în dezechilibru, dar nu există o stare de pericol

Economica.net
27 02. 2018
aragaz_675485756_75071500

Astfel, indicatorul Line Pack, care arată volumul efectiv de gaze care se află în sistem într-un anumit moment, era, marţi la ora 10:00, la nivelul de 36,4 milioane de metri cubi.

Transgaz explică, la capitolul ‘Limite de funcţionare ale SNT’, că starea optimă a SNT este la valoarea Line Pack de 41 milioane metri cubi plus/minus 1 milion de metri cubi, starea normală este între 38 şi 44 milioane de metri cubi, stări de dezechilibru există între 33 şi 38 milioane de metri cubi, iar, dacă valoarea indicatorului este de sub 33 milioane de metri cubi sau peste 46 de milioane de metri cubi, există stări de risc.

Totuşi, reprezentanţii companiei precizează, tot acolo, că ‘starea de dezechilibru pentru SNT, aşa cum este menţionată mai sus (când LP este cuprins între 33 ÷ 38 mil.Sm3 sau LP este cuprins între 44 ÷ 46 mil.Sm3), nu are ca şi consecinţă efectivă o stare de pericol cu privire la transportul gazelor în sistemul naţional de transport gaze, ci este o consecinţă directă a unor stări şi consumuri excepţionale’.

O astfel de clasificare stabileşte punctul de plecare de la care Operatorul Sistemului Naţional de Transport începe să ia măsurile prevăzute de Regulamentele europene şi legislaţia naţională, în vederea menţinerii în parametrii optimi transportul de gaze la nivel naţional, se mai arată pe site-ul Transgaz.