Transgaz va construi un gazoduct de 600 de milioane de euro care va conecta Bulgaria de Ungaria, prin România

Transgaz ar putea vinde obligaţiuni negarantate de până la 500 milioane lei, cu maturitate de cel puţin cinci ani, cel mai devreme în toamnă, pentru finanţarea construcţiei unui gazoduct între sudul României şi Europa Centrală, a declarat directorul general al companiei, Petru Văduva.
Economica.net - vin, 15 mai 2015, 12:18
Transgaz va construi un gazoduct de 600 de milioane de euro care va conecta Bulgaria de Ungaria, prin România

Transgaz va solicita în iulie finanţare din partea Uniunii Europene, pentru susţinerea proiectului de 560 de milioane de euro numit BRUA, care va conecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, a afirmat Văduva într-un interviu acordat Bloomberg.

Dacă fondurile UE vor fi aprobate, Transgaz va trebui să acopere jumătate din costul proiectului din resurse proprii.

„În cazul în care va fi aprobată cofinanţarea europeană, atunci va trebui probabil să pregătim propria finanţare, cu 12 luni înainte de construcţie, aşa că am putea emite obligaţiuni în toamnă, pentru a folosi banii în martie”, a arătat Văduva.

Transgaz ar extinde ulterior conducta de gaze până la Marea Neagră, costul proiectului urmând să crească astfel la 1,1 miliarde de euro, a precizat Văduva.

România anticipează că activităţile de explorare din Marea Neagră ale Exxon Mobil şi OMV Petrom ar putea duce la descoperirea unor noi rezerve de gaze.

 

Mai multe pe ZF.RO

Te-ar mai putea interesa și
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă se va ajunge la interzicerea tranzacţiilor cash în România, o temă......
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, pensii în plus, investiţii în plus”
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, ...
Tanczos Barna, unul dintre cei cinci viceprim-miniştri ai guvernului Bolojan, afirmă, întrebat cine e responsabil pentru ...
Update: Guvernul spune că premierul a muncit cinstit pentru banii aceia. Bolojan e acuzat că în 2007 a încasat și el 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de la EximBank
Update: Guvernul spune că premierul a muncit cinstit pentru banii aceia. Bolojan e acuzat că în 2007 a încasat și el ...
Update: Guvernul a publicat o reacție în care recunoaște că Ilie Bolojan a ocupat funcția de membru al CIFGA al Eximbank, ...
Cele mai periculoase noduri rutiere din România. Ce spun pasionații de infrastructură despre inaugurarea mult – așteptată pe Autostrada A0
Cele mai periculoase noduri rutiere din România. Ce spun pasionații de infrastructură despre inaugurarea mult – ...
Bucuria celei mai așteptate inaugurări de autostradă din România de anul acesta, respectiv lotul 3 Sud din Autostrada ...