Transilvania Broker scindează lumea intermediarilor din asigurări. Unul dintre fondatori pleacă din UNSICAR, după 20 de ani. Alți cinci brokeri intră în PRBAR
Asigest nu face decât să urmeze mutările făcute anterior de liderul pieței, Safety Broker, dar și de alți brokeri importanți, cum ar fi Millenium Broker,
Despre ieșirea Safety Broker din UNSICAR și acuzele aduse la adresa Transilvania Broker AICI
Despre iesirea Millenium și intențiile altor brokjeri mari de a pleca din UNSICAR AICI
Mesajul șefului Asigest către UNSICAR
Cu tristete va anunt decizia iesirii ASIGEST din UNSICAR incepand cu 01 Aprilie 2021. In calitate de membru fondator, membru multi ani in CD si participarea activa in toate demersurile profesionale ale Uniunii, de-alungul celor peste 20 de ani de activitate, decizia a fost foarte dificila. Poate cea mai dificila in cei 28 de ani de activitate. Nu doresc sa creez o polemica dar din respect pentru voi ma simt obligat sa argumentez aceasta decizie. Desi in ultimii doi ani, in calitate de Presedinte PRBAR am colaborat foarte bine cu UNSICAR, in special cu Dorel si Victor, am constatat din pacate, o atitudine din ce in ce mai conservatoare si reactii din ce in ce mai intarziate ale Uniunii fata de provocarile pe care le intampinam permanent. Cred in continuare, asa cum am crezut inca de la infiintarea UNSICAR, ca o uniune profesionala se constituie si activeaza in baza unor principii agreate de comun acord, in deplin respect al fiecarui membru fata de altul. Si ca dincolo de constrangerile legale generale sau a celor specifice ce deriva din supravegherea ASF sau respectarea legilor concurentei, regulile etice stabilite de membri sunt si ele importante. Este posibil ca cele scrise in Codul Etic sa nu fie perfecte, nu aveam cum sa avem toate elementele acum 20 ani si in principiu cred ca, in subconstient, cu totii am gandit ca orice situatie deosebita va fi discutata in plen pentru a decide impreuna daca este in concordanta cu ceea ce gandeste majoritatea.
De altfel chiar definitia:
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. ne arata ca, grupul decide ce comportament este legitim si acceptabil sau moral. Ceea ce nu s-a intamplat in “grupul” UNSICAR, nu am avut aceasta ocazie.
UNSICAR, dupa parerea mea, a inceput sa actioneze ca o corporatie, cu amanarea si/sau evitarea luarii unei decizii, decizii care in cazuri speciale se iau prin consultarea membrilor, cu angajarea unor avocati care nu pot decide ce norme de etica trebuie sa-si stabileasca un grup profesional. Din nou, dupa parerea mea, atitudinea si reactiile Uniunii ar trebui sa fie mai aproape de majoritatea membrilor, in special mai aproape de brokerii mici si medii, de brokerii traditionali care cauta in Uniune un sprijin in plus intr-o piata din ce in ce mai dificila. Mai aproape de cei care nu urmaresc in primul rand cresterea cifrei de afaceri si profitul ci mentinerea unui climat de respect intre colegi si a unui dialog coerent si transparent, in vederea consolidarii imaginii brokerului de asigurari si in folosul final al Clientilor nostri.
Cinci noi brokeri în PRBAR
În același timp, PRBAR, organizația patrpnală a brokerilor, anunșă că are cinci noi membri, foști componenți ai UNSICAR. Mai jos, anunțul orgaizației.
Astazi, Vineri 02 Aprilie 2021, a avut loc Adunarea Generala a Patronatului Roman al Brokerilor de Asigurare Reasigurare, in care membrii au decis cu unanimitate de voturi aderarea in cadrul patronatului a urmatorilor brokeri de asigurare:
- a) Prestige Broker – Reprezentant legal D-nul George ZAHARESCU;
- b) Lion Broker – Reprezentant legal D-na Carmen PITU;
- c) Obsidian Broker – Reprezentant legal D-na Aura SARU;
- d) Fly Insurance Broker – Reprezentant legal D-nul Alex ONEL;
- e) Mira Broker – Reprezentant legal D-nul Razvan URSU;
Salutam interesul acordat de brokerii din piata fata de ultimele actiuni ale Patronatului, cu privire la modul in care toti membrii organizatiei patronale percep valorile care conduc la functionarea unei piete de brokeraj in asigurari, bazate pe principii de etica si conduita profesionala.
De unde a plecat totul
Transilvania Broker, intermediar de top în asigurări și unic broker lista la Bursă, a desfășurat o campanie de racolare de agenți unică în România,. Despre această campanie, șeful Transilvania Broker a vorbit în excusivitate pentru Economica.net.
Mișcarea celor de la Transilvania, altefel demonstrat ca fiind legală, după cum tot Economica.net a arătat în premieră, a stârnit reacții dure în piața inermedierii din asigurări.
Un istoric al acestui scandal îl puteți urmări AICI