Transport gratuit pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu. Proiectul va fi aprobat astăzi
Totodată, potrivit proiectului de act normativ, elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi.
Pe agenda Executivului figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea articolelor 230 şi 349 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.
„Prin proiectul de act normativ se propune prelungirea termenului de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală, care poate fi plătită de asiguraţi, pentru unele servicii medicale în regim de ambulatoriu clinic de specialitate şi ambulatoriu paraclinic de specialitate, în condiţiile în care aceştia optează ca aceste servicii să fie acordate de furnizori privaţi, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate”, se arată în nota de fundamentare.
În şedinţa de Guvern urmează să fie discutat în primă lectură şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024.
„Propunerile de modificare a OUG nr. 69/2019 vizează completarea categoriilor de persoane disponibilizate care urmează să beneficieze de măsuri de protecţie socială, respectiv din cadrul operatorilor economici care sunt afectaţi de politica de decarbonare, întrucât utilizează combustibili fosili, precum şi persoanele care urmează a fi disponibilizate din cadrul exploatărilor miniere de uraniu neperformante din cadrul Companiei Naţionale a Uraniului S.A. Prezentul act normativ propune acordarea venitului lunar de completare şi a unor plăţi compensatorii, ca măsură de protecţie socială de care să beneficieze persoanele disponibilizate din companiilor afectate”, conform notei de fundamentare a proiectului.
Numărul estimat de persoane concediate este de 8.354, dintre care 4.063 de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA (CEH), 264 de la Compania Naţională a Uraniului S.A. (CNU), 3.997 de la Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. (CEO), 30 de la Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului S.A. (SNIM).
„Totalul cheltuielilor aferente veniturilor de completare aferente acordate pentru o perioada de până la 48 luni este estimat la acest moment la suma de 915.689 mii lei”, potrivit notei.
Executivul urmează să decidă, printr-o hotărâre, şi cu privire la aprobarea programului de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru acest an.
Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea parcului auto al autovehiculelor Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri.
În şedinţa de Guvern va fi adoptat şi un memorandum pentru desemnarea lui Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de preşedinte al părţii române în cadrul celei de a III-a sesiuni a Comisiei interguvernamentale România – Ucraina de colaborare economică, industrială şi tehnico-ştiinţifică.
Executivul ar urma să dezbată şi un memorandum care vizează aprobarea negocierii şi semnării unui acor interguvernamental România – Serbia privind stabilirea conexiunii Autostrăzii Timişoara – Moraviţa cu drumul de mare viteză Belgrad – Vatin.