Transportatorii cer returnarea unui coeficient din supraaciză. Întâlnire cu reprezentanţii Guvernului pe această temă după 1 octombrie

Economica.net
19 09. 2017
transport_7658497865940_11618600

‘Pornim de la declaraţia prim ministrului, Mihai Tudose, care a spus că, în cazul în care preţul carburantului va creşte la pompă după intrarea în vigoare a Ordonanţei, domnia sa se va gândi dacă ne va returna o parte din acciză. Întrucât, până la data de 15 septembrie, la preţul carburantului s-au adăugat câţiva bani, iar după 15 septembrie, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei, preţul carburantului s-a mai mărit cu încă 10-12 bani, COTAR şi celelalte patronate din Transporturi cer Guvernului României să găsească o soluţie pentru transportul comercial, de returnare a unui coeficient din supraaciză’, se arată în document.

Potrivit acestuia, cei care au lucrat la promovarea acestei ordonanţe nu au luat în calcul oscilaţiile preţului de carburant, la achiziţie.

‘Nu s-a luat în calcul nici faptul că promisiunile făcute de benzinari Guvernului nu vor fi respectate. Aşa cum era previzibil, benzinarii au mărit preţul la pompă. COTAR a participat pe 16 septembrie la o întâlnire cu secretarul general al Guvernului, pentru a discuta problema supraaccizei la motorină. Au mai luat parte şi alte patronate din transport, precum şi reprezentanţi ai ANAF şi ai Guvernului. După a doua treaptă de mărire, respectiv 1 octombrie, vom avea o nouă întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, pe acest subiect. Sperăm într-o rezolvare corectă şi firească pentru transportul comercial, astfel încât acest sector să nu fie afectat şi, pe cale de consecinţă, să nu scadă procentul de 5% din PIB pe care îl asigură, în prezent, transportatorii’, menţionează sursa citată.