Transportatorii de la COTAR îi cer preşedintelui Iohannis să nu promulge Legea ride-sharing

Economica.net
23 10. 2019
uber_driver_27_bolts_with_n2m_car_01408200

Într-o scrisoare deschisă semnată de preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, şi transmisă Administraţiei Prezidenţiale, reprezentanţii transportatorilor arată că această lege nu face decât să favorizeze companiile care au sfidat legislaţia din România, timp de 4 ani şi jumătate, iar votul „pe repede înainte” dat de parlamentari pentru a legaliza ceea ce până în prezent a funcţionat ca „piraterie” ar trebui, mai întâi, cercetat de DNA.

„Votul „pe repede înainte” dat de parlamentari pentru a legaliza cu celeritate ceea ce până în prezent a funcţionat în afara cadrului legal, ca „piraterie”, ar trebui, mai întâi cercetat de DNA, având în vedere faptul că în România nu se poate face lobby legal, ci doar trafic de influenţă, iar acţiunea concertată a parlamentarilor are semne clare de rezultat al unui lobby internaţional, astfel încât se poate considera că există suspiciuni rezonabile de trafic de influenţă”, se precizează în documentul citat.

Totodată, transportatorii acuză nerespectarea Legii dialogului social, prin sfidarea tuturor acţiunilor de protest din partea patronatului reprezentativ pe ramură, care s-a opus vehement legiferării în favoarea unor jucători despre care menţionează că au intrat pe piaţa de transporturi în neconcordanţă cu legile româneşti în vigoare.

Printre alte motive pentru care solicită şefului statului să nu promulge legea referitoare la transportul alternativ, COTAR aminteşte „graba în care s-a trecut prin comisiile parlamentare şi în Plen noua lege, generată de o Ordonanţă de Urgenţă votată cu aceeaşi celeritate, în luna iunie, pentru a servi interesele unor companii care nu au respectat legea”.

Pe de altă parte, Confederaţia subliniază că, deşi au primit o perioadă de patru luni pentru a intra în legalitate, operatorii care fac transport alternativ nu s-au conformat legii astfel încât au mai solicitat o amânare suplimentară de 4 luni.

„Prelungirea cu încă patru luni a perioadei de intrare în legalitate, pentru cei care fac „transport alternativ” de tip „ridesharing”, deşi nu au funcţionat într-un cadru legal, timp de 4 ani şi jumătate. Deşi acestor transportatori neautorizaţi şi nelicenţiaţi li s-a mai acordat o perioadă de 4 luni, pentru a intra în legalitate, nici măcar aşa nu s-au conformat cerinţelor legii făcute special pentru ei şi au mai cerut o amânare de încă patru luni – lucru ce nu s-a mai întâmplat în in istoria legiferării din România, după 1990 – şi care arată în mod evident favorizarea unor companii, în detrimentul celor care au funcţionat legal, în ultimii 30 de ani. Atât legislaţia din România, cât şi cea internaţională, prevăd egalitatea de drepturi şi obligaţii pentru toate companiile care desfăşoară activităţi într-un anumit domeniu, iar această nouă lege prevede condiţii speciale doar pentru unele companii, favorizându-le în detrimentul celor care până acum au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea licenţelor de transport şi au plătit către statul român taxe şi impozite, conform legii”, se mai arată în scrisoarea deschisă transmisă preşedintelui României.

Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat, marţi, proiectul de Lege pentru aprobarea OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto intermediate prin platforme digitale.

Persoanele fizice şi juridice care derulează operaţiuni ce intră sub incidenţa prevederilor menţionate beneficiază de o perioadă de tranziţie până la data de 1 februarie 2020.