Transportatorii organizează proteste de amploare în Bucureşti şi în ţară, începând din 3 noiembrie

Economica.net
04 10. 2017
1470182797202_67600800

‘Menţinerea accizei aplicate carburanţilor la nivelul actual, lipsa infrastructurii de transport şi a măsurilor legislative care să salveze unul dintre cele mai importante sectoare economice autohtone, au determinat Federaţia Operatorilor Români de Transport să organizeze ample manifestaţii de protest, atât în Capitală cât şi la nivel naţional. Pe data de 3 Noiembrie, conform solicitării depuse la Primăria Capitalei, membrii FORT se organizează pentru a manifesta în Piaţa Victoriei şi pe centura Capitalei, după modelul aplicat în 2016, atunci când s-a reuşit plafonarea tarifelor practicate de asiguratorii RCA’, anunţă transportatorii printr-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

De asemenea, în paralel, asociaţiile şi filialele membre FORT vor organiza coloane de autovehicule de transport marfă ce se vor deplasa purtând în loc vizibil mesajul ‘Nu distrugeţi complet economia ! – Protest naţional’, iar transportatorii de pasageri vor opri activitatea în anumite intervale orare.

Potrivit reprezentanţilor FORT, prin aceste proteste încearcă să determine Guvernul: să renunţe la creşterea accizelor la carburanţi şi să returneze către transportul comercial minim 5 eurocenţi/litru din acciza; să introducă o simplificare de returnare a cotei părţi de acciză, după introducerea datelor autovehiculelor eligibile în sistem; returnarea să se facă pe baza facturii şi a desfăşurătorului de alimentări, iar returnarea să nu fie condiţionată de artificii birocratice inutile, menite să descurajeze solicitarea de returnare; să renunţe în totalitate la introducerea Split TVA, deoarece ‘din experienţa guvernelor care au introdus astfel de moduri de colectare a TVA se poate concluziona că acest mod de colectare nu aduce mai multe venituri la bugetul de stat şi îngreunează artificial activitatea sectorului privat care operează legal; să rezolve problemele de reglementare în domeniul transporturilor de mărfuri şi pasageri şi să îşi asume cu termene clare dezvoltarea infrastructurii rutiere la standarde europene.