Transportatorii protestează marţi în Piaţa Constituţiei împotriva OUG pentru ridesharing

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) protestează marţi în Piaţa Constituţiei împotriva proiectului de lege pentru aşa-zisul "ridesharing" - care, potrivit transportatorilor, ar reprezenta o formă mascată de a face concurenţă neloială taximetriştilor, cu nerespectarea mai multor legi în vigoare.
Economica.net - lun, 17 iun. 2019, 11:36
Transportatorii protestează marţi în Piaţa Constituţiei împotriva OUG pentru ridesharing

Potrivit COTAR, la protestul care se va desfăşura în intervalul orar 09:00-15:00 în Piaţa Constituţiei ar putea participa 800 de maşini.

„Proiectul de lege pentru care au făcut lobby companiile care pretind că fac „ridesharing” sau că „revoluţionează” transportul de persoane, prin încălcarea legilor va genera discriminări grave şi nelegale, deşi mai mulţi miniştri au promis că nu vor lăsa să se întâmple acest lucru. Practic, aceeaşi activitate – cea de transport rutier de persoane, în regim de taxi – se doreşte a fi reglementată prin două legi diferite: una pentru cei cu maşini galbene, inscripţionate, care-i obligă pe taximetrişti să respecte foarte multe reguli şi să plătească multe taxe, iar cealaltă pentru oricine vrea să facă aceeaşi activitate, dar fără niciun fel de restricţie, nici măcar din punct de vedere al fiscalizării. Cam aşa s-ar traduce legea pentru „ridesharing” – adică o altă activitate de taximetrie, denumită impropriu altfel”, apreciază Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.

COTAR solicită autorităţilor să respecte legea şi în privinţa traficului de influenţă, apreciind că se face lobby, fără niciun fel de problemă pentru cei care deja declară oficial – având funcţii publice importante – că intervin în influenţarea Legiuitorului, în favoarea firmelor beneficiare de schimbarea legislaţiei.

„De fapt, unii rămân sub un control strict al organelor abilitate, atât din punct de vedere fiscal, cât şi din cel al controlului, pe când ceilalţi vor fi beneficiarii paradisului fiscal creat special pentru ei. Prin acest proiect se pare că nu se mai urmăreşte descongestionarea traficului, nu se doreşte reducerea poluării, nu se doreşte ca toate societăţile comerciale să fie fiscalizate şi controlate de organele abilitate, nu mai este prioritară siguranţa cetăţeanului în trafic. Peste tot în UE, traficul urban este corelat în funcţie de câte mijloace de transport în comun sunt – autobuze, tramvaie, taxiuri, etc. Nu pot fi lăsate marile oraşe la cheremul unor companii care fac activităţi după bunul lor plac”, a declarat Tudorel Pesteleu, preşedintele preşedintele COTAR-CNTR- filiala Timiş, într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Noul proiect de OUG pentru Uber, Clever go şi Taxify (Bolt) nu mai prevede ca maşinile să nu fie mai vechi de cinci ani, vechimea fiind crescută la 15 ani. Se va accepta achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verificată metrologic – ceea ce nu va fi valabil pentru taxiuri. Se va admite tariful dinamic, ceea ce înseamnă că la orele de maximă aglomeraţie ar putea depăşi 30 lei/km, aşa cum au declarat chiar reprezentanţii Uber. În continuare, profitul direct al companiilor care pretind că fac „ridesharing” va fi de 25% în conturi din afara ţării, iar TVA-ul plătit pentru sumele încasate va fi de numai 9%, cu toate că transportul se exercită pe teritoriul României, se arată în comunicatul COTAR.

În ultimele săptămâni, transportatorii au organizat mai multe proteste în Bucureşti acuzând pirateria din sector.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...