Transportatorii români vor protesta faţă de impunerea unui salariu minim în Franţa

Economica.net
27 05. 2016

Legea va intra în vigoare la 1 iulie şi este considerată de UNTRR drept „o măsură protecţionistă similară legii MiLoG din Germania”.

O delegaţie UNTRR va depune la Reprezentanţa Comisiei Europene în România o rezoluţie comună împotriva legii MACRON, adresată preşedintelui Comisiei Europene -Jean Claude Juncker şi semnată de asociaţiile transportatorilor rutieri din Portugalia, Spania, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Lituania, Ungaria, România şi Polonia

„A trecut deja un an de când a fost iniţiată procedura de infringement a Comisiei Europene împotriva MiLoG – Germania şi nu avem încă nici un rezultat. Nu putem rămâne pasivi şi nu putem să permitem acest dictat al unor State Membre în detrimentul altora”, susţin transportatorii.

Protestul va fi organizat marţi, 31 mai, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Pe 9 aprilie, in Franta a fost aprobata legea salariului minim, care se va aplica de la 1 iulie 2016 lucratorilor detasati.

Actul legislativ a aparut ca urmare a cererii formulate de companiile franceze ce acuza concurenta, pe care ele o considera neloiala, din partea transportatorilor din Europa de Est, si impune ca soferii straini care muncesc in Franta sa fie platiti conform salariului minim francez care se ridica la 9,61 euro brut pe ora.