Transportatorii rutieri ameninţă cu un protest la nivel naţional împotriva indiferenţei autorităţilor faţă de criza RCA

Economica.net
03 08. 2016
1470182797202_67600800

‘Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM – se declară dezamăgite de rezultatele întâlnirii avute astăzi, 3 august 2016, cu reprezentanţii Guvernului şi Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), întrucât nu s-a ajuns la nicio concluzie, prin urmare dacă vor exista proteste spontane, de la blocat de drumuri, frontiere sau la simplul mers cu 30 km/h de către fiecare camion o oră pe zi, generând mari blocaje de trafic, autorităţile să nu fie surprinse. În urma întâlnirii dintre UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM, de la Guvern, pe tema RCA, cu vicepremierii Costin Borc şi Vasile Dâncu, directorul de cabinet al prim – ministrului, Paul Gheorghiu, şi cu reprezentanţii ASF, reprezentanţii Guvernului au precizat că vor face o analiză precisă pe datele furnizate de ASF şi Consiliul Concurenţei, însă nu pot preciza un termen exact când această analiză va fi finalizată şi nici nu pot spune care vor fi soluţiile pe termen scurt pentru rezolvarea crizei de pe piaţa RCA şi normalizarea tarifelor’, afirmă patronatele, într-un comunicat remis AGERPRES.

În aceste condiţii, patronatele din transporturile rutiere vor organiza o întâlnire pentru a decide data unui protest la nivel naţional, situaţia transportatorilor rutieri devenind extrem de critică.

‘Majoritatea operatorilor de transport sunt aduşi la faliment, după ce tarifele de primă pentru transportul comercial de marfă şi persoane s-au majorat cu peste 300% faţă de anul precedent şi cu peste 500% faţă de anul 2014. Astfel, o poliţă RCA pentru un autotractor – clasa B0 a ajuns în acest moment la preţul de 22.000 lei pe an faţă de 4.000 lei în 2014. Totodată, atragem atenţia asupra dezastrului care există în firmele de asigurare care nu sunt interesate de reducerea riscurilor, ci vor doar să pună pe spatele transportatorilor rutieri ineficienţa lor, având costuri de administrare extrem de mari deduse în special din încasările RCA. Reamintim faptul că ASF spune că frecvenţa daunei este de 15% în cazul capetelor tractor şi că dauna medie este de 18.560 lei. Astfel, la fiecare 6,3 prime de 20.000 de lei, asigurătorii încasează 126.000 de lei şi plătesc 18.560 lei, restul de peste 107.000 lei rămânând în buzunarul asigurătorilor şi al ASF’, subliniază transportatorii rutieri.

Patronatele din transporturile rutiere s-au întâlnit, miercuri, la Guvern, cu vicepremierii Costin Borc şi Vasile Dâncu, precum şi cu un reprezentant al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), pentru a discuta reducerea tarifelor RCA în cazul autovehiculelor comerciale de marfă şi de persoane, a anunţat Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, Guvernul poate interveni, cu avizul Consiliului Concurenţei, pentru limitarea tarifelor RCA la valorile pe care le înaintează ASF ca fiind oficiale.

În acest sens, patronatele din transporturile rutiere solicită blocarea tarifelor de primă RCA la următoarele valori maximale pe toată această perioadă, conforme cu datele cuprinse în raportul întocmit anul acesta pentru perioada 2013 – 2015 de către compania de consultanţă Milliman la cererea ASF: 1.050 lei/an – turisme persoane juridice, 1.108 lei/an – autoutilitară până la 3.500 kg, 1.633 lei/an – autoutilitară între 3.500 kg şi 7.500 kg, 3.610 lei/an – autoutilitară între 7.500 kg şi 16.000 kg, 4.907 lei/an – autoutilitare peste 16.000 kg, respectiv 2.129 lei/an – autobuze transport persoane.

‘Deşi s-au purtat discuţii repetate, începând cu luna noiembrie 2015, la nivelul ASF şi a Guvernului, situaţia s-a agravat, până în acest moment tarifele de primă pentru transportul comercial de marfă şi persoane majorându-se cu peste 300% faţă de anul precedent şi cu peste 500% faţă de anul 2014. Astfel, o poliţă RCA pentru un autotractor – clasa B0 a ajuns, în acest moment, la preţul de 22.000 lei pe an faţă de 4.000 lei în 2014. Situaţia semnalată a devenit extrem de critică, majoritatea transportatorilor rutieri fiind aduşi la faliment. Faţă de această situaţie, care este caracterizată de un dezechilibru major între cerere şi ofertă pe o piaţă captivă, generată de poziţia asigurătorilor ale căror creşteri de primă sunt concertate, Guvernul trebuie să intervină prin Legea concurenţei nr. 21/1996 care la articolul 4, alineatul 3, prevede soluţia de emitere a unei Hotărâri pentru blocarea tarifelor de primă RCA pentru o perioadă de minimum 9 luni, timp în care Guvernul poate dispune măsuri urgente pentru reechilibrarea pieţei’, atrag atenţia reprezentanţii UNTRR.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în anul 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional. În prezent, organizaţia are peste 14.000 de membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi de persoane.