Transportatorii vor să încheie protocoale cu asiguratori din afara ţării pentru poliţe RCA
„Am făcut adrese către Guvern pentru nemulţumirile noastre şi nemulţumirea cea mai mare la noi este vama. Noi trebuia să scoatem cântărirea din vamă încă din 2007. Aşteptăm întâlnirea cu domnul ministru Grindeanu pe care o vom avea săptămâna viitoare şi în care vom punct toate detaliile referitor la a nu mai face cântărire în vămile din România. Noi nu ne opunem la cântărire, dar să se facă la 10 -15 km de vămi, aşa cum se întâmplă şi în ţările vestice. Cine depăşeşte, plăteşte, dar asta nu înseamnă să facem cozi interminabile de câte 2 – 3 zile la vămi. Acesta este problema noastră cea mai mare”, a spus Vasile Ştefănescu.
În ceea ce priveşte poliţele RCA, Ştefanescu a menţionat că transportatorii ar putea să încheie protocoale cu asiguratori din afara ţării, care sunt dispuşi să păstreze tariful de referinţă al ASF, în condiţiile în care aceştia plătesc în prezent un preţ de aproape două ori mai mare.
„Referitor la poliţa RCA, am văzut că există o prelungire cu 3 luni pentru această aşa-zisă plafonare, cu toate că nu este plafonare. Dar vom avea tot în cursul săptămânii viitoare discuţii cu noul preşedinte al ASF. Vă mai dau o declaraţie oficială: am găsit firme de afară care vor veni şi ne vor încheia nouă, transportatorilor, poliţe RCA la tariful de referinţă, adică cel afişat de pe site-ul ASF-ului. Nu cum se întâmplă astăzi. Adică la B0, un camion de 16 tone plăteşte 15.000 – 16.000 de lei, iar tariful de referinţă este 8.700 de lei. Noi vom încheia protocoale cu nişte societăţi de afară care ne vor da tariful de referinţă, pentru că aşa este normal într-o ţară europeană. Vom plăti la tariful de referinţă”, a spus Vasile Ştefănescu.
Întrebat dacă organizaţia participă la protestul care are loc miercuri în mai multe zone din ţară, despre care se ştie că este organizat de transportatori, preşedintele COTAR a transmis că în această perioadă organizaţia nu este implicată în nicio formă de protest.
„Nu avem nicio legătură (cu protestul – n.r.). Dumneavoastră ştiţi că avem foarte mulţi membri, iar noi când organizăm proteste se vede. Nu am organizat niciun protest. Protestul este ultima formă de a ne manifesta. Până atunci încercăm pe cale amiabilă cu guvernanţii, cu miniştri, să obţinem ceea ce vrem pentru breasla noastră”, a mai declarat Vasile Ştefănescu.
Reprezentanţii unor organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan anunţat în mediul online de fermieri din mai multe zone ale ţării, care se îndreaptă cu mai multe camioane şi tractoare spre Bucureşti, însă au confirmat participarea unor fermieri din organizaţiile lor.