Transportatorii vor să protesteze în toată ţara pe 15 septembrie

Economica.net
17 08. 2016
transportatori2_04430100

‘COTAR, împreună cu patronatele care au organizat în luna decembrie a anului trecut protestul RCA, au înregistrat ieri (marţi n.r.) cererea de miting la Primăria Municipiului Bucureşti. Protestul organizat de către COTAR, UNTRR, ARTRI, APTE2002, FORT şi APULUM este programat pentru data de 15 septembrie însă va avea o cu totul altă amploare şi durată’, informează sursa citată.

Protestul va începe simultan atât în Bucureşti, cât şi în principalele oraşe reşedinţă de judeţ, începând cu ora 9 dimineaţa. În Bucureşti, protestul va avea loc atât în faţa Guvernului, cât şi a Parlamentului, în subordinea căruia se află Autoritatea de Supraveghere Financiară.

‘Din respect faţă de toate familiile cu copii mici, am avut în vedere evitarea datei de început a anului şcolar atunci când am stabilit data de 15 septembrie. Spre deosebire de anul trecut, protestul nu se va desfăşura doar în Bucureşti, ci va fi la nivel naţional şi este foarte posibil să se prelungească pe termen nedefinit. Reamintim factorilor de decizie că atât Guvernul Romaniei, cât şi Parlamentul Romaniei se află în slujba cetăţeanului roman şi au obligaţia de a proteja cetăţeanul şi industria autohtonă românească. Despre ASF, ne-am convins, este în slujba multinaţionalelor din asigurări care le finanţează salariile direct proporţionale cu prima RCA, adică, exorbitante şi nejustificate’, a declarat Vasile Ştefănescu, presedinte COTAR.

Transportatorii solicită Guvernului îngheţarea primelor RCA la valorile medii calculate de ASF pentru luna iunie 2016, ‘tarife despre care ASF consideră că oferă stabilitate financiară şi care stau la baza relansării pieţei asigurărilor RCA din România’.

Aceştia citează un extras din legea Consiliului Concurentei nr. 21/1996, respectiv ‘Pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocare acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri. Intervenţia Guvernului în situaţiile prevăzute se face cu avizul Consiliului Concurenţei’.

O altă soluţie, potrivit COTAR, este ca proiectul de lege al RCA aflat în dezbatere la Senatul României, în Comisia de Buget-Finanţe, să fie adoptat prin ordonanţă de urgenţă pentru a intra imediat în aplicare.

‘Actualul Guvern şi Parlamentul trebuie să se trezească la realitate şi să înţeleagă că urmează a se confrunta cu mişcări de protest ce vor intra în istorie, de o foarte mare amploare. Nu mai acceptam bâlbâieli şi nici promisiuni. Noi nu dăm jos Guverne şi nu punem Guverne, nu ăsta este rolul şi scopul nostru. Dar nici nu putem fi bataia de joc a societăţilor de asigurări. Rezolvaţi problema, va rugăm, domnilor guvernanţi’, a mai spus Vasile Stefănescu.

În data de 17 decembrie a anului trecut, câteva mii de transportatori au protestat în Piaţa Victoriei din Bucureşti cu autobuze, autocare şi taxiuri etc., pentru reducerea valorilor RCA şi eliminarea supra-accizei din preţurile carburanţilor, începând cu data de 1 ianuarie 2016