Transportul aerian de pasageri se redresează mult mai lent decât s-a prognozat

Transportul aerian pe plan global se va redresa mult mai lent decât se estima anterior, în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), deoarece întârzierile din campania de vaccinare şi "aversiunea faţă de risc" a Guvernelor încetinesc redeschiderea rutelor, a previzionat miercuri Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 21 apr. 2021, 18:47
Transportul aerian de pasageri se redresează mult mai lent decât s-a prognozat

Traficul aerian global se va situa anul acesta la 43% faţă de nivelul de dinaintea crizei, faţă de o estimare de 51% luna trecută. De asemenea, IATA se aşteaptă ca pierderile din industria aviatică să ajungă la 47,7 miliarde de dolari în 2021, o îmbunătăţire faţă de anul trecut, când s-au situat la 126,4 miliarde de dolari. Dar IATA a avertizat că operatorii aerieni vor continua să aibă nevoie de sprijin guvernamental.

„Această criză este mai îndelungată şi mai profundă decât s-ar fi putut aştepta oricine”, a afirmat Willie Walsh, noul directorul general al IATA.

Citește și: IATA vrea să lanseze la sfârșitul lui martie un permis de călătorie cu avionul (economica.net)

Creşteri ale transportului aerian sunt aşteptate anul acesta în Statele Unite şi China, în timp ce în Europa se va înregistra doar o treime din traficul aerian din 2019, previzionează IATA.

Veniturile industriei ar urma probabil să crească cu 23%, faţă de nivelul scăzut de anul trecut, de 231 miliarde de dolari, dar mult sub nivelul de 607 miliarde de dolari din 2019.

Cererea pentru transportul aerian de marfă va depăşi cu 13,1% cererea pentru transportul aerian de pasageri în 2021, conform datelor IATA.

Citește și: IATA va lansa permisul de călătorie digital la mijlocul lunii aprilie (economica.net)

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus că nu există un calendar pentru aprobarea bugetului pentru anul 2025 şi că nu crede că este......
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță ...
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Groenlanda nu este de vânzare, a declarat luni liderul acestei mari insule arctice, răspunzând comentariilor făcute de ...
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate în perioada septembrie – decembrie 2024
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat amenzi de 47,3 milioane de lei şi au confiscat bunuri, ...