Transporturile majorează cu 400 milioane lei capitalul social al CFR Călători pentru stingerea de arierate

Economica.net
28 10. 2013
cfr_46241700_50733700

CFR SA va utiliza banii primiți astfel de la CFR Călători pentru achitarea obligațiilor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj precum și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, inclusiv pentru achitarea obligațiilor restante ale filialelor proprii care înregistrează restanțe la aceste bugete.

De asemenea, CFR SA va achita suma de 92,295 milioane lei către societatea E.ON Gaz Distribuție, ca urmare a preluării prin contract de cesiune de creanță de către E.ON Gaz Distribuție — S.A a creanței asupra Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA de la E.ON Energie România.

Pe de altă parte, achitarea sumei către E.ON Gaz Distribuție de către CFR SA este condiționată de plata de către E.ON Gaz Distribuție, din fonduri proprii, a dividendelor cuvenite Ministerului Economiei, în sumă de 92,295 milioane lei într-un cont special distinct deschis pe numele ministerului la Trezoreria Municipiului București.

Practic, prin acest mecanism, sunt stinse ‘în lanț’ arieratele menționate.

Conform bugetului de venituri și cheltuieli pe 2013, aprobat în iulie de guvern, SNTFC CFR Călători SA are venituri totale estimate ușor peste două miliarde lei în acest an și cheltuielile totale de 2,4 miliarde lei, cu o pierdere de 400 de milioane lei, nivelul sumei cu care va fi suplimentat capitalul social la rectificare.

La rectificarea bugetară, Ministerul Transporturilor pierde 134,3 milioane de lei, diminuarea fiind cauzată de execuția bugetară aferentă primelor opt luni ale anului, în principal la titlul 55 ‘Alte transferuri’, unde vor fi cu 225,1 milioane de lei mai puțin. De asemenea, s-a avut în vedere asigurarea sumei de 190 milioane lei pentru pentru finanțarea în anul 2013 a proiectelor de investiții la magistralele de metrou.