Tranzacţia Auchan/Real, la limita condiţiei de renunţare la magazinele din Târgu Mureş şi Craiova

Tranzacţia Auchan/Real a fost la limita impunerii condiţiei de renunţare la magazinele din Târgu Mureş şi Craiova, unde retailerul francez ajungea la o cotă de piaţă aproape de pragul de 40%, dar s-a ales varianta soft, respectiv condiţii comportamentale, afirmă preşedintele Consilului Concurenţei.
Economica.net - mie, 23 oct. 2013, 11:18
Tranzacţia Auchan/Real, la limita condiţiei de renunţare la magazinele din Târgu Mureş şi Craiova

„Tranzacţia a fost la limită, Auchan ajungea în unele oraşe la cote de piaţă un pic sub 40%. Acesta este motivul pentru care am aprobat tranzacţia, dar în două două oraşe le-am impus anumite condiţii. În exemplul acesta, am avut de ales. Puteam să zicem: da, Auchan poţi să cumperi magazinele Real, dar fără cele din Târgu Mureş şi Craiova sau să le vinzi în şase luni sau un an, sau varianta de mijloc mai puţin obişnuită, mai inovativă, de a impune măsuri comportamentale”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la o conferinţă FMCG organizată de o revistă de specialitate.

Tranzacţia Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie, ca urmare a unui acord semnat în 30 noiembrie 2012 între grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea Consiliului Concurenţei, la sfârşitul lunii iulie.

Auchan România a cumpărat 20 de hipermarketuri Real, iar în noua sa dimensiune, compania ajunge la 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 metri pătraţi, peste 10.000 de angajaţi, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienţi anual şi o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe.

Potrivit deciziei Consiliului Concurenţei, transferul de proprietate a fost autorizat cu condiţia respectării unor angajamente asumate voluntar de părţile implicate pe două pieţe relevante, respectiv Craiova şi Târgu-Mureş. Astfel, pentru Craiova şi Târgu Mureş, Auchan şi-a luat angajamentul de a nu deschide sau achiziţiona noi magazine pe o perioadă de cinci ani de la data autorizării concentrării şi de a nu majora preţurile cu mai mult de 5% faţă de media preţurilor altor magazine din reţea pentru trei ani.

Chiriţoiu a precizat că în cazul în care vor exista tranzacţii în care cotele de piaţă vor depăşi 40%, Consiliul poate interzice achiziţia în anumite localităţi.

„Pentru Târgu Mureş şi Craiova le-am impus condiţiile acestea de comportament, pentru a nu folosi puterea de piaţă pentru a creşte preţurile. La ei am mers pe varianta soft prin care le-am impus condiţiile comportamentale. Avem şi varianta prin care, dacă vom avea cazuri, putem să ajungem la măsuri structurale, asta înseamnaă să interzicem achiziţionarea în anumite localităţi”, a explicat Chiriţoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Tesla a relansat Model S și X cu un ușor facelift, dar și cu un preț majorat cu 5.000 de dolari
Tesla a relansat Model S și X cu un ușor facelift, dar și cu un preț majorat cu 5.000 de dolari
Tesla a anunțat că a modernizat vehiculele Model S și Model X în SUA, site-ul producătorului arătând, totodată, și o majorare importantă a prețurilor....
Anunț pentru 8 milioane de viitori pensionari. Bani mai mulți în conturile lor
Anunț pentru 8 milioane de viitori pensionari. Bani mai mulți în conturile lor
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 160,3 miliarde lei, la finalul lunii aprilie 2025, în ...
Israel a lovit minimum 2 instalații energetice din Teheran în această dimineață
Israel a lovit minimum 2 instalații energetice din Teheran în această dimineață
Israel a lovit cel puțin două instalații energetice în Teheran în zorii zilei de duminică, în timp ce Iranul a lansat ...
A scăzut cu 36.800 tep producția de gaze naturale a României în primele patru luni
A scăzut cu 36.800 tep producția de gaze naturale a României în primele patru luni
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele patru luni din 2025, de peste 2,532 milioane tone ...