Tranzacţia cu spaţii logistice Immofinanz-Logicor: 305 milioane de euro

Immofinanz a finalizat cu succes vânzarea portofoliului său logistic către Blackstone, inclusiv proprietăţile din România. 
Andrada Ghira - lun, 01 feb. 2016, 16:45
Tranzacţia cu spaţii logistice Immofinanz-Logicor: 305 milioane de euro

Blackstone va integra toate activele logistice în cadrul Logicor, platforma europeană a companiei. Vânzarea a fost finalizată luni, 1 februarie, și presupune un aflux net de numerar (după rambursarea creditelor) de aproximativ 305 milioane de euro.

Din acest total, aproximativ 245 milioane de euro vor fi transferate imediat. Restul sumei va fi achitată până la sfârșitul lunii octombrie 2016, după transferul celor trei proiecte de dezvoltare ce vor fi finalizate de către Immofinanz, conform acordului încheiat.

Înainte de vânzarea activelor din România, Immofinanz a majorat capitalul social al firmelor. Astfel, opt firme deţinute de Immofinanz în România, şi prin care s-au dezvolat sau urmau să se dezvolte proiecte logistice, şi-au schimbat acţionariatul la sfârşitul lunii trecute, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial. 

CITEŞTE ŞI Cum pregăteşte Immofinanz vânzarea portofoliului logistic din România către Blackstone

Tranzacția se bazează pe o valoare totală a proprietăților de aproximativ 536 milioane de euro, excluzând costurile restante de construcție de aproximativ 28 milioane de euro pentru cele trei proiecte de dezvoltare. Acest preț reflectă valoarea proprietăților la data de 31 iulie 2015.

„Prin această vânzare, finalizăm reorientarea IMMOFINANZ pentru a ne concentra exclusiv pe active din sectoarele comerciale de retail și birouri. Fondurile generate din această tranzacție vor consolida bilanțul contabil și vor fi investite în extinderea portofoliului nostru de birouri de înaltă calitate din Germania, până în 2018″, a explicat Oliver Schumy, CEO al Immofinanz. 

Blackstone a achiziționat toate cele 36 de proprietăți logistice finalizate, cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 1 milion metri pătrați. Proprietățile sunt localizate, în principal, în Germania (24), precum și în Ungaria (5), România (3), Polonia (2), Slovacia (1) și Rusia (1). Tranzacția a inclus, de asemenea, trei proiecte în dezvoltare din Hamburg (Germania), București și Ploiești (România), precum și un stoc de terenuri.

Logicor, subsidiară a Blackstone, care îşi concentrează activitatea pe piaţa spaţiilor logistice şi industriale, deţine parcuri în suprafaţă totală de peste 7,7 milioane de mp în 12 ţări, printre care Marea Britanie, Franţa, Olanda, Polonia, Ungaria şi Republica Cehă.

Blackstone a fost fondată de Stephen A. Schwarzmann, 68 ani, şi Peter G. Peterson, 88 ani, care au pornit la drum cu doar 400.000 de dolari. Acum, grupul este cel cea mai mare firmă de investiţii alternative din lume, deţine grupul hotelier Hilton, pe care l-a achiziţionat în 2007 pentru 26 de miliarde de dolari. Blackstone are în administrare active cu o valoare de 284 miliarde de dolari. Peterson are o avere de 1,78 miliarde de dolari, iar Schwarzmann are oa vere de 12,2 miliarde de dolari. 

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...